Scăiuş

de pr. Iosif Dorcu

La jumătatea drumului dintre Lugoj şi Reşiţa, un indicator ne arată că după 4 km se ajunge la Scăiuş, sat aparţinător comunei Fârliug.

Istoria spune că, între anii 1795-1800, în zonă a fost epidemie de ciumă, iar satul Scăiuş a pierdut o treime din populaţie. Prin 1850 au fost aduşi aici colonişti cehi (romano-catolici) şi slovaci (greco-catolici), astfel aici convieţuind până astăzi trei comunităţi distincte religios şi etnic: cehii, cu o capelă, slovacii, având biserică în partea din vale, şi românii ortodocşi, cu biserică proprie.

În anul 1890, familia greco-catolică Marta şi Mihai Martiac a cumpărat şi a oferit bisericii o icoană foarte frumoasă a Sfintei Fecioare cu Pruncul în braţe. Pictura este în stil neo-renascentist, având culori în tonuri calde, fiind realizată pe piele. Apoi, un bijutier din Lugoj a realizat o coroană de argint, iar credincioşii i-au atârnat mărgele la gât şi i-au pus un voal pe cap, aşa cum obişnuiesc slovacii. Pentru protecţie, a fost pusă într-o ramă din lemn şi aşezată spre venerare în faţa altarului.

Dar istoria specială a icoanei începe în data de 30 septembrie 1934, o zi de duminică. În seara acestei zile, parohul Ioan Craşovan celebra slujba vecerniei, în biserică fiind vreo 15 credincioşi. Spre finalul slujbei, cantorul Ioan Turchineac a observat lacrimi pe obrazul Mariei. Parohul şi cei prezenţi au văzut icoana lăcrimând, iar lacrimile erau asemenea mărgăritarelor. "Lacrimile au rămas ţintuite, fără să curgă, pe chipul din icoană până pe la ora 22.00, când au început să se usuce", spune episcopul de Lugoj, Alexandru Mesian, în cartea sa Maica Domnului de la Scăiuş.

Acelaşi cantor, intrând în biserică în după-amiaza zilei de luni, 15 octombrie, pe la ora 15.00, a văzut chipul Fecioarei lăcrimând pentru a doua oară. L-a chemat şi pe paroh, care a adunat într-un potir cinci picături.

Episcopul de Lugoj, Alexandru Nicolescu, a dispus ca o comisie să facă o anchetă canonică şi 144 de persoane au dat mărturie despre cele văzute, printre care şi ortodocşi, chiar şi un evreu. Ultimul martor ocular, Gheorghe Hoargă, a murit în anul 2014. Ultima procesiune oficială a avut loc la Lugoj în seara zilei de 1 august 1948, icoana fiind adusă la catedrală.

După desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice de către comunişti, în luna octombrie a anului 1948, Securitatea a încercat confiscarea icoanei, considerată un pericol pentru regim, deoarece atrăgea un număr mare de credincioşi.

Icoana a urmat un traseu mai lung din cauza persecuţiei: cantorul a dus-o la preotul Ioan Ploscaru (viitorul episcop), iar când el a fost arestat, la 25 august 1949, icoana a fost ascunsă la două profesoare. În cele din urmă, despuiată de podoabe, a fost adusă la sora Elena Petrescu, la Lugoj. Icoana s-a întors la biserica din Scăiuş în anul 1977, în mare secret, tocmai ca să nu afle autorităţile. După primirea libertăţii Bisericii, primul pelerinaj la Scăiuş a avut loc, la propunerea episcopului Ioan Ploscaru, în luna mai a anului 1990.

Dintre multele miracole, amintim unul. Un copil de 12 ani, surdo-mut, declarat de medici ca irecuperabil, fiind dus în faţa icoanei, pentru prima dată şi-a strigat părinţii.

Pentru că biserica era veche şi şubredă, în anul 2014, când se împlineau 80 de ani de la apariţii, s-a construit una nouă. La 27 septembrie 2014, Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, în prezenţa PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, a PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, şi a peste 2000 de credincioşi, a consacrat noul sanctuar marian de la Scăiuş.