Rugăciunea Sfântului Alfons Maria de Liguori
Preasfântă, neprihănită Fecioară și Maica mea, Marie, la tine, care ești Maica Domnului meu, regina lumii, mijlocitoarea, speranța și scăparea păcătoșilor, alerg azi, eu care sunt cel mai nenorocit dintre toți.
Mă închin ție, mare regină, și-ți mulțumesc pentru atâtea haruri pe care mi le-ai dăruit până acum, mai ales că m-ai ferit de iad, pe care l-am meritat de atâtea ori.
Te iubesc, Stăpâna mea vrednică de iubire, și, pentru dragostea ce o am către tine, îți făgăduiesc că-ți voi sluji totdeauna și că-mi voi da toată osteneala să te iubească și alții. În tine îmi pun toată speranța, de la tine aștept toată mântuirea mea. Primește-mă ca fiu al tău și ia-mă sub mantia ta, Maică a îndurării!
Și, pentru că ai atâta putere la Dumnezeu, scapă-mă de toate ispitele ori dobândește-mi puterea să le biruiesc până la moarte. De la tine cer adevărata dragoste către Isus Cristos, de la tine sper să am o moarte bună.
Maica mea, pentru dragostea ce o ai către Dumnezeu, te rog să mă ajuți pururea, dar mai ales în ultima clipă a vieții. Nu mă lăsa până nu mă vei vedea în cer, ca să binecuvântez și să cânt îndurările tale toată veșnicia. Amin.