"Fiecare zi e o nouă aventură"

de pr. Florin-Petru Sescu

Părintele Roberto-Ştefan Vacaru, misionar în Panama, a avut amabilitatea de a ne vorbi puţin despre realitatea misiunii şi problemele cu care se confruntă în munca de evanghelizare.

- Părinte Roberto, după experienţa ca seminarist în Ecuador, aţi ales să fiţi misionar în Panama. Ce ne puteţi spune despre această ţară?

După experienţa "Ecuador", am simţit chemarea pământului latino-american, un pământ plin de viaţă şi trăire, unde fiecare zi e o nouă aventură. Panama este un teritoriu de misiune cu trei vicariate apostolice, unde convieţuiesc atât de multe culturi, încât este aproape imposibil să le cunoşti pe toate. La început, mi-a fost greu să mă adaptez şi voiam să mă întorc acasă, acum însă sunt bine.

- Câte localităţi aveţi în grijă şi care este programul?

De trei ani de zile păstoresc o comunitate cu 60 de sate, ce se întinde pe 80 de km2. Pentru că distanţele sunt foarte mari, iar jungla greu de traversat, abia am ajuns în 35 de localităţi. Programul este extrem de schimbător: am zile în care celebrez 7-8 Liturghii, în alte zile mă îngrijesc de săraci şi bolnavi, în altele de construcţii şi în altele ţin piept sectelor, care de multe ori recurg la acte de vandalism. Fiecare zi e o aventură şi o provocare.

- Care sunt greutăţile pe care le întâlniţi?

Dacă Domnul nu m-ar fi chemat să fiu misionar, mi-ar fi fost aproape imposibil. Sunt zile când plâng de fericire pentru minunile pe care le face; sunt zile când plâng de durere văzând cum oiţele Bisericii Catolice se îndreaptă spre alte secte, pentru că un singur preot nu poate face prea multe. În spirit de glumă, o mare problemă sunt hoţii, pentru că am fost furat de mai bine de 15 ori.

- Ne puteţi povesti o întâmplare care v-a impresionat?

Prima experienţă care m-a marcat profund a fost atunci când am celebrat o Sfântă Liturghie în ziua Sfântului Francisc. Erau aproximativ 300 de persoane, copii şi adulţi, mulţi dintre ei, necreştini. Au venit cu animalele pentru binecuvântarea de după Sfânta Liturghie. Numărul mare de oameni şi animale a făcut ca balamucul să fie de nedescris. În momentul consacrării însă, când am ridicat ostia, toate animalele s-au oprit şi s-a făcut linişte. Oamenii au rămas înmărmuriţi şi nu le venea să creadă ce se întâmplă; de altfel, şi eu am rămas uimit. A fost pentru toţi un semn clar al prezenţei lui Isus în Ostia sfântă.

- Ce aşteaptă oamenii de la un preot misionar?

Pentru mulţi poate părea prea simplu: oamenii aşteaptă de la mine, ca preot, să fiu cu ei, nu închis în casă, ci pe străzi, în piaţă, în junglă, să stau de vorbă cu dânşii. De aceea, oamenii de aici mai aşteaptă un preot.

- Care este atmosfera în această perioadă?

Ca peste tot în lume, sunt multe greutăţi, dar mulţumim lui Dumnezeu că bisericile au rămas deschise. Cu toate acestea, nu au mai venit toţi la Liturghie, de aceea trebuie să-i conving din nou pe oameni că nu este suficient să privească la televizor, ci trebuie să îngenuncheze din nou în faţa sfântului altar. Suntem nimic fără Dumnezeu.

- Un mesaj pentru cititori?

Mulţumesc din inimă şi iar mulţumesc! Pe lângă toată recunoştinţa, îi îndemn şi îi încurajez pe preoţi pe calea misiunii, pentru că Isus are mare nevoie de noi aici, între oamenii săraci.