Fratelli tutti

de pr. Cristian Diac

Acesta este numele ultimei enciclice a Papei Francisc, despre fraternitate şi prietenie socială, publicată la 4 octombrie, la Assisi.

Titlul - de data aceasta în limba italiană - trimite la Sfântul Francisc şi la primele două cuvinte scrise de acesta în Admonitiones (Îndemnuri) - o colecţie de sfaturi înţelepte adresate în special fraţilor franciscani şi celor care, împreună cu ei, vor să-şi grefeze viaţa pe evanghelie. Elaborarea ei a început înainte de pandemie, aşa încât adevărul multor gânduri care descriu sumbrul tablou social al timpului prezent apare cu mai multă expresivitate. Intenţia papei nu este aceea de a oferi o doctrină, ci mai degrabă o reflecţie (nr. 6) în vederea parcurgerii drumului anevoios spre fraternitate şi prietenie socială universală.

Structurată în opt capitole, cu 288 de numere, enciclica se deschide cu un capitol care radiografiază "umbrele" unei lumi închise, descrisă cât se poate de adecvat prin cuvinte precum: manipulare, înstrăinare, individualism, trafic de persoane, abuz, anxietate, conflict, izolare etc. Toate acestea sunt interconectate şi interdependente pentru că lipseşte un proiect care să-i includă pe toţi oamenii; lipsesc drepturi care să fie realmente universale, nu zonale. Următorul capitol ia ca punct de plecare parabola samariteanului milostiv, centrând atenţia însă pe "străinul de pe cale", cu experienţa lui nefastă, care nu rămâne singulară, ci se repetă la nesfârşit în istorie. Societatea poate fi analfabetă (nr. 63) în receptarea celuilalt, din cauza axării pe interesele proprii. Străinul e deranjant, indispune, cauzează pierdere de timp. În toate acestea se citesc simptomele actuale ale unei raportări nesănătoase la nevoile reale ale altora. "A gândi şi a crea o lume deschisă" este posibil doar acceptând că sensul oricărui om ajunge la plenitudine în întâlnirea cu celălalt (nr. 87). E ceea ce abordează capitolul 3. "Lumea există pentru toată lumea" (nr. 118), iar drepturile unui om, indiferent de originea şi statutul lui social, trec dincolo de orice frontieră. "O inimă deschisă pentru toată lumea" îşi doreşte Sfântul Părinte, o lume în care contrastul dintre local şi global, regional şi universal să fie depăşit prin viziunea unei apropieri fraterne necondiţionate.

Ce fel de politică face posibilă realizarea unui asemenea deziderat? Una care este pusă în slujba "adevăratului bine comun" (nr. 154), se citeşte mai departe în document. Ea asigură dreptul fiecăruia de a-şi dezvolta abilităţile, fără să se supună economiei, liberalismului individualist sau populismului. Papa vorbeşte despre caritate politică (nr. 190). În timp ce cineva ajută un om să treacă un pod, politicianul construieşte o punte (nr. 186); dacă unul dă de mâncare unui flămând, politicianul caritabil îi procură un loc de muncă.

Mai departe, documentul vorbeşte despre dialog şi prietenie socială. Între indiferenţa egoistă şi protestul violent există mereu opţiunea dialogului (nr. 199). Viaţa în sine este o artă a întâlnirii (nr. 215), iar aceasta include periferiile şi oamenii ale căror concepţii sunt diferite de cele personale. Individualismului excesiv, care se răspândeşte mai ales în situaţii de criză sau de izolare, trebuie să i se răspundă cu bunătate. Pacea este calea întâlnirii cu ceilalţi, iar ea presupune afirmarea adevărului, căutarea iertării. Iertarea nu înseamnă uitare (nr. 250), ci renunţarea conştientă la orice răutate revanşardă. Ultimul capitol al enciclicei, al optulea, afirmă rolul religiei în promovarea fraternităţii. Violenţa există acolo unde este deformată religia sau mesajul religios. Evocând alte câteva figuri care l-au motivat în reflecţia sa (Martin Luther King, Mahatma Ghandi şi alţii), încheie cu Charles de Foucauld, ce a vrut să fie un "frate universal". "Dumnezeu să inspire acest ideal în fiecare dintre noi!", sunt cuvintele care încheie această enciclică adresată tuturor, fraţi şi surori.