Sărbătoarea Dedicării Templului

de pr. Iosif Antili

Această sărbătoare, care îşi are rădăcinile în Sfânta Scriptură, este foarte iubită şi respectată în tradiţia iudaică. Numele ebraic al sărbătorii este Hanukka şi înseamnă "Dedicare", dar este cunoscută şi cu numele de "Sărbătoarea Luminilor" (Hag haUrim).

Pentru a înţelege fondul istoric al sărbătorii, trebuie să avem în minte situaţia apărută în secolul al II-lea î.C., când Palestina se afla sub dominaţie seleucidă. Începând cu anul 168 î.C., regele Antioh al IV-lea Epifanul a încercat să elenizeze complet poporul ebraic. A introdus tot felul de obiceiuri străine spiritului iudaic, a interzis citirea Torei şi a profanat templul din Ierusalim, transformându-l într-un loc de practici păgâne şi dedicâdu-l lui Zeus în anul 167 î.C. Acest atac brutal la adresa identităţii religioase iudaice a stârnit revolta poporului. Un grup de iudei conduşi de Iuda supranumit Macabeul - însemnând "ciocan" - a organizat revolta, reuşind după eforturi eroice să respingă armata regelui seleucid şi să restaureze obiceiurile iudaice şi cultul de la templul din Ierusalim. Acest moment de victorie şi restaurare a cultului de la templu constituie momentul instituirii sărbătorii Hanukka. Evenimentele sunt povestite în cărţile Macabeilor, care descriu purificarea şi dedicarea templului şi aprinderea celebrului candelabru numit "menora" (cf. 1Mac 4,36-59; 2Mac 10,1-8). Conform prescripţiilor biblice, menora, care era un sfeşnic cu şapte braţe, era plasat în sanctuar (Ex 25,31-40; 37,17-24; Lev 24,1-4; Num 4,9) şi trebuia să rămână mereu aprins şi alimentat cu ulei curat. De altfel, menora joacă un rol foarte important în cadrul sărbătorii Hanukka, iar acest rol este reliefat de o interesantă tradiţie iudaică. Conform Talmudului, atunci când templul a fost purificat, braţele menorei au ars în mod miraculos timp de opt zile, deşi uleiul pur pe care îl aveau era suficient doar pentru o singură zi. Sărbătoarea Hanukka durează opt zile, începând cu 25 Kislev şi încheindu-se la 3 Tevet (anul acesta, sărbătoarea cade în perioada 10 - 18 decembrie). Inima sărbătorii constă în aprinderea la lăsarea serii a lumânărilor candelabrului. Menora de Hanukka are nouă braţe, din care unul, numit shamesh, este folosit pentru aprinderea celor opt lumânări. În prima seară se aprinde o lumânare, în a doua seară - două, trei în a treia, până când, în ultima seară a sărbătorii, se aprind toate cele opt lumânări.

Candelabrul cu luminile aprinse este plasat la fereastră ori în pragul uşii sau chiar pe stradă, în faţa casei. Luminile de Hanukka se aprind, de asemenea, în sinagogi şi chiar în diferite locuri publice. Înainte de aprinderea luminilor sau după aceea sunt recitate binecuvântări însoţite adesea de melodii tradiţionale.

Noul Testament menţionează această sărbătoare în Evanghelia după Sfântul Ioan 10,22-23: "Atunci avea loc Sărbătoarea Înnoirii în Ierusalim. Era iarnă. Isus umbla prin templu, în Porticul lui Solomon". Denumirea grecească a sărbătorii se leagă de ideea de "înnoire".

Dacă ar fi să adăugăm un cuvânt despre semnificaţia spirituală a sărbătorii, am putea face următoarele remarci. Mesajul sărbătorii este unul foarte profund şi se referă la curajul de a lua o poziţie fermă pentru o cauză dreaptă, asemenea lui Iuda Macabeul şi a tuturor iudeilor care, cu rugăciune şi credinţă în inimă, şi-au apărat dreptul şi libertatea de a-şi practica propria religie. Aprinderea progresivă a luminilor de Hanukka indică un tip de atitudine spirituală orientată spre creştere şi spre un mereu "mai bine". În sfârşit, plasarea luminilor aprinse într-un loc vizibil precum fereastra, pragul casei sau chiar locul din faţa casei conţine o valenţă simbolică remarcabilă: credinţa nu se practică doar în spaţiul privat al locuinţei proprii, ci trebuie manifestată şi în exterior. Altfel spus, lumina credinţei este destinată să lumineze lumea care umblă adesea în întuneric.