Mergeţi şi trăiţi în pace!

de prof. dr. Alois Gherguţ

Pe parcursul acestui an, am abordat, în fiecare număr, o serie de tipologii frecvent întâlnite în conduita şi modul de a fi ale creştinilor şi semenilor noştri cu care împărtăşim viaţa religioasă şi participarea la Sfintele Liturghii. Fiecare tipologie în parte a pus accent pe câteva tendinţe sau caracteristici mai frecvent întâlnite şi uşor de identificat.

Evident că, în realitate, găsim mai rar persoane care să corespundă în totalitate doar unui anumit tip descris. În schimb, dacă suntem obiectivi în evaluarea noastră, vom identifica trăsături sau tendinţe care ni se potrivesc, în sensul că uneori poate am fost mai aproape de tipul creştinului moralist, formalist, făţarnic, comod, dar, cu siguranţă, au fost şi împrejurări în care ne-am regăsit în pielea creştinului generos, docil, discret. Important este să descoperim ce trăsătură sau ce tipologie pare a fi dominantă. În care tipologie ne regăsim mai des? Conduita noastră, întreaga noastră personalitate are o anumită dinamică influenţată de starea noastră de moment, anumite conjuncturi în care ne putem afla, condiţii favorizante sau constrângeri pentru anumite gesturi sau reacţii, temperamentul fiecăruia etc.

Spunea cineva că mulţi creştini se aseamănă cu pomii de Crăciun care nu au roade, dar sunt plini de podoabe. Roadele sunt asemenea virtuţilor care dau viaţă pomului şi care se dobândesc prin credinţă; în schimb, podoabele sunt expresia unei evlavii prefăcute care nu ajută pomului să-şi redobândească vitalitatea.

Nu în ultimul rând, să nu ne lăsăm influenţaţi de gura lumii, pentru că niciodată nu va putea fi împăcată şi orice am face nu va fi spre binele nostru. Într-o pildă mai veche se povesteşte că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar. Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în râs: "Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!" Atunci, tatăl s-a urcat pe măgar şi-au plecat mai departe. Curând s-au întâlnit cu alţi călători care s-au luat de ei: "Ce tată fără pic de inimă, nu are milă de copilul lui, îl lasă să bată drumul pe jos!" Tatăl a coborât şi şi-a suit copilul pe măgar. După un timp, s-au întâlnit cu alţi călători care, văzându-i, au început să cârcotească: "Poftim! Cum poţi să spui că acest copil este binecrescut? El merge călare pe măgar şi tatăl său, om bătrân, merge pe jos!" Tatăl, dezorientat, se întreba ce-i de făcut cu oamenii aceştia, că niciodată nu-i bine. S-au suit amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Abia ce au făcut câţiva paşi că iată, alţi drumeţi s-au legat de ei: "Ia uitaţi-vă, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar!" Tatăl, ieşindu-şi din fire, îi spuse fiului: "Cu oamenii ăştia n-o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una!" Au coborât amândoi de pe măgar, l-au legat pe o prăjină de lemn de câte două picioare, apoi l-au ridicat în spate şi au pornit la drum. Nu a trecut mult timp când iar s-au întâlnit cu alţi călători care se închinau de ceea ce vedeau şi râdeau de ei ca de nişte nebuni. Concluzia vine de la sine.

Aş încheia cu următorul mesaj: să nu te frământe gândul că aproapele tău te judecă, nici să nu te mânii pe el, pentru că nici nu ştii de câte ori te-ai asemănat cu el! Trăim într-o lume plină de provocări şi de paradoxuri, simţim nevoia de linişte, de împăcare cu noi înşine sau cu aproapele nostru, căutăm repere, modele, puncte de sprijin în balansul nostru prin viaţă. O sursă inepuizabilă de linişte, de împăcare şi de sprijin a fost şi va rămâne Sfânta Liturghie, de unde, împreună, vom putea merge şi trăi în pace!