Ce bine ne învăţa bunica să ne rugăm!

prelucrare de pr. Felician Tiba

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Rozariile pe care le-am recitat cu bunica şi la rugăciunea de seară pe care o spuneam împreună cu fraţii şi surorile, parcă îmi vine să spun: "Ce frumoasă a fost copilăria noastră!"

Nu ştiam noi prea multe, nici despre Rozariu, nici de ce trebuia să ne rugăm în fiecare seară, dar ceea ce ştiam era că, dacă nu ne rugam, "îl supăram" pe Isus, care plângea până ne rugam.

Bunica aşa ne motiva, căci de felul ei era foarte credincioasă şi nu ar fi făcut niciun pas fără să vorbească de Dumnezeu, fără să se roage şi fără să-i sfătuiască şi pe ceilalţi să o facă. Când spun credincioasă, nu spun doar pioasă şi atât, ci credincioasă cu adevărat. Avea o răbdare cu noi, nepoţii, dar şi cu bunicul! El era mai indiferent, uneori mai "fenta" rugăciunea, dar avea cine să recupereze. "Aseară ai adormit fără să te rogi, îi spunea ea bunicului, dar nu-i nimic, m-am rugat eu mai mult, sper ca Dumnezeu să te înţeleagă. Ce m-aş face eu fără tine? Măcar mă rog pentru tine şi aşa mă rog mai mult şi pentru mine. Măcar să nu te vadă nepoţii că adormi aşa, fără rugăciune, că or să înveţe să facă şi ei la fel!"

Şi cu multe alte cuvinte îl dojenea ea pe bunicul, dar nici el nu-i spunea nimic. Se vedea că îi dădea dreptate.

În realitate, el se ruga şi se ruga la fel de mult ca bunica, dar făceau acest scenariu pentru noi, ca să înţelegem cât de grav este dacă adormim fără să ne rugăm sau cât de lipsit de respect e să ne aşezăm la masă fără să ne spunem rugăciunea. "Totul vine de la Dumnezeu, spunea ea, de la el vine ziua pe care o începem, noaptea care ne trimite la culcare, de la el vin bunurile pe care le avem pe masă, de la el sunt părinţii, lui trebuie să-i mulţumim pentru toate. Să nu uitaţi, dragii mei, să vă rugaţi; aceasta vă va ajuta mult în viaţă!"

Aşa ne spunea bunica, în simplitatea ei... (Samuel)