Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Harissa (Liban)

de pr. Iosif Dorcu

Libanul, vechea Fenicie, ținut vizitat și de Isus, care a ajuns până la Tyr și Sidon, este cunoscut pentru evlavia sa către Fecioara Maria. Ei spun că Maria este "Regina și simbolul Libanului: curăția sa e ca zăpada Libanului, parfumul său e ca al florilor Libanului, iar ea se înalță ca cedrii".

În Liban există foarte puține sate care să nu aibă o biserică dedicată Fecioarei Maria. Așa se explică și existența sanctuarului de la Harissa, situat la nord de capitala Beirut, pe malul Mării Mediterane, pe o colină la 600 m altitudine.

În anul 1904 se sărbătorea a cincizecea aniversare a declarării dogmei Neprihănitei Zămisliri (1854), iar Biserica Catolică Maronită (care numără aproape un milion de credincioși) a dorit să marcheze într-un mod aparte acest eveniment. Inițiativa a venit din partea patriarhului maronit al Antiohiei și al întregului Orient, Elias Hoyek, și a delegatului apostolic Charles Duval. După ce s-au consultat cu episcopii libanezi, cei doi prelați au dat acestui monument titlul de Notre-Dame du Liban.

S-a găsit imediat un amplasament: pe vârful unei coline de unde se poate vedea întregul Beirut până departe, în sud, iar spre nord - munții Libanului, până spre Byblos. Frumusețea locului voia să simbolizeze măreția și sfințenia Fecioarei Maria. Monumentul consta într-o capelă înaltă de 20 m, în formă conică, fiind, de fapt, soclul unei statui. În jurul capelei, pe o scară circulară cu 104 trepte, se poate ajunge până la picioarele Mariei. Statuia a fost realizată din bronz, în Franța, are o înălțime de 8,5 m, diametrul la bază este de 5 m și cântărește 15 tone. Fecioara are brațele larg deschise spre Beirut, ca și cum ar vrea să spună: "Veniți la mine toți cei care doriți și vă voi copleși cu daruri!"

Lucrările conduse de pr. Chucrallah Khoury (ulterior episcop de Tyr) au fost încheiate în anul 1907, iar inaugurarea oficială, adică binecuvântarea capelei și a statuii, a fost celebrată de noul administrator apostolic în Liban, Frediano Giannini, în ziua de 3 mai 1908. La finalul celebrării, a fost amplasată în capelă o icoană a Mariei, iar sărbătoarea sanctuarului a fost stabilită pentru prima duminică din luna mai a fiecărui an.

Decizia construirii unei bazilici mai mari s-a luat mult mai târziu, în anul 1960. Având în vedere marele număr de pelerini, era necesară o bazilică mai încăpătoare. Proiectul a fost încredințat arhitectului Pierre El Khoury, care a venit cu un plan foarte îndrăzneț, în care sunt îmbinate perfect două simboluri locale: ramurile unui cedru și forma stilizată a unei vechi corăbii feniciene. Dimensiunile sunt cu adevărat impresionante: 115 m lungime, 67 m lărgime și 110 m înălțime. În interior pot intra 4.000 de persoane, iar toți cei prezenți pot contempla, prin fereastra mare (20 m x 40 m) situată în spatele altarului, statuia Fecioarei.

În luna august a anului 1970, patriarhul Boulos al Moochi a pus piatra fundamentală, iar lucrările s-au încheiat în anul 1990.

La 10 mai 1997, cu ocazia vizitei pastorale în Liban, a celebrat aici Liturghia Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.

Din anul 1908 și până astăzi, sanctuarul este încredințat grijii pastorale a Congregației Misionarilor Libanezi.

Pe această stâncă de la Harissa, Regina cerului se înalță ca un cedru din Liban și atrage către ea pe toți, creștini și musulmani, care se adună împreună sub blânda-i privire.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat