Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, ultima parte a lucrărilor de restaurare
de pr. Cristian Diac
Catedrala romano-catolică veche "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, monument clasa A, a fost ctitorită în secolul al XVIII-lea și sfințită la 15 august 1789, fiind înscrisă în rândul monumentelor istorice pentru vechimea sa și pentru importanța pe care a avut-o în viața comunității catolice din capitala istorică a Moldovei.
La 14 iunie 2018 au început lucrările de restaurare integrală a acestui edificiu religios, din cauza degradărilor care s-au acumulat de-a lungul timpului. Finanțate cu fonduri europene, lucrările se îndreaptă spre faza finală, redând treptat acestui lăcaș de cult frumusețea care i se cuvine.
După luni neîntrerupte de ascundere în spatele schelelor și al pânzelor, clădirea se face tot mai vizibilă, dând speranță privitorilor - catolici și de alte confesiuni, ieșeni sau turiști - că va putea fi vizitată curând.
Până în momentul de față s-a realizat în primul rând subsolul catedralei, cu lucrări complexe care au presupus săpături arheologice, mutarea osemintelor descoperite și amenajarea locului. Spațiul destinat subsolului va avea în partea de vest un muzeu al sitului arheologic care a fost descoperit aici. În crucieră se va amplasa o necropolă în care vor fi repuse osemintele episcopilor Diecezei de Iași care au fost înmormântați în catedrală. În partea din față, sub altarul principal, va fi ridicat un altar dedicat Fericitului Anton Durcovici, cu un mozaic care îl va reprezenta pe episcopul martir. Totodată, va fi așezat în altar, ca singură relicvă până în momentul de față, testamentul episcopului. Urmează să se mai facă un osuar pentru osemintele descoperite în catedrală și în incinta ei.
În interiorul bisericii a fost realizat un planșeu nou. În curs de finalizare sunt lucrările de restaurare a picturilor. Icoana din altarul principal care o reprezintă pe Maria ridicată la cer de către îngeri a fost restaurată. Urmează să fie recondiționate altarele secundare și stațiunile Căii Sfintei Cruci. Ferestrele vor fi prevăzute cu vitralii care vor ilustra imaginile celor 12 apostoli. Orga clasică este parte integrantă a proiectului de restaurare, cheltuielile fiind suportate din fonduri europene.
Partea exterioară a catedralei este finalizată în proporție de 90%. Acoperișul din cupru a fost complet înlocuit. Pe pereți s-a aplicat tencuială decorativă, iar în jurul catedralei urmează să fie efectuate lucrări de drenaj.
Pe turn a fost așezată, încă din 12 iunie 2020, crucea originală a catedralei, după ce a fost binecuvântată de PS Iosif Păuleț, în prezența PS Petru Gherghel, episcop emerit. Clopotnița va fi recondiționată din fonduri proprii și modernizată cu dispozitive mecanice acționate electric.
Gardul de piatră din partea de sud, dinspre Biserica "Trei Ierarhi", a cunoscut lucrări de restaurare care sunt actualmente în faza finală.
Cu ajutorul Domnului, în următoarele luni vor fi duse la bun sfârșit toate lucrările. Orice biserică are un rol important în viața de credință a enoriașilor, cu atât mai mult o catedrală, fiind biserica centrală a oricărei dieceze, de unde se face auzit cuvântul episcopului.
Cei care vor călca pragul acestui lăcaș de cult restaurat vor putea admira frumusețea artistică a lucrărilor pe care le adăpostește, se vor simți în comuniune cu cei care i-au precedat pe aceste meleaguri și-l vor putea preamări pe Dumnezeu pentru tot ceea ce săvârșește în istoria oamenilor.