Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri • Stiri • Stiri -

Știri interne

Capelă nouă
Păstorul Diecezei de Iași a fost prezent duminică, 2 august, în mijlocul comunității catolice din Bogata pentru sărbătorirea a 10 ani de la înființarea parohiei (17 mai 2010) și pentru sfințirea unei capele mortuare. Clădirea are dimensiunea de 9 m lungime și 7 m lățime, putând fi și un loc potrivit pentru o pomană sau o altă celebrare. Cu această ocazie, PS Iosif Păuleț a binecuvântat o cruce aflată la intersecția drumului, care a fost recondiționată și pusă din nou în valoare, fiind mai vizibilă tuturor celor ce traversează satul pe drumul național.

Un nou consiliu
În cadrul celui de-al V-lea capitul al Custodiei "Fericitul Ieremia" a Ordinului Fraților Minori Capucini din România, desfășurat în perioada 27-30 iulie la Onești, au avut loc alegerile pentru funcțiile din cadrul Consiliului Custodiei, în ziua de miercuri, 29 iulie: fr. Leon Budău - custode, fr. Ciprian Vacaru - primul consilier, iar fr. Mihail Vacaru - al doilea consilier.

Monografia Vatra Dornei
La finalul Liturghiei prezidate duminică, 2 august, de pr. Ciprian Antălucă, decan de Suceava, cu prilejul hramului Bisericii "Schimbarea la Față a lui Isus" din Vatra Dornei, pr. Ștefan Lupu, în calitate de director al Editurii "Sapientia" și predicator, a prezentat monografia "Din istoricul bisericii și comunității romano-catolice Vatra Dornei", în care autorul, Paul Brașcanu, pe parcursul a 500 de pagini presărate cu fotografii vechi și noi, prezintă evoluția comunității catolice dornene, de la formare până azi, și multe detalii despre construirea bisericii. Au luat cuvântul primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, și autorul, Paul Brașcanu, care a evidențiat câteva aspecte semnificative din conținutul cărții și câteva motive pentru a o citi.

Centenar
Comunitatea parohială "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruienești (NT) a sărbătorit aniversarea centenarului înființării parohiei timp de trei zile, între 7 și 9 august, când s-au îmbinat rugăciunea, cultura, evocările și sfintele Liturghii concelebrate de preoți originari din localitate. În prima zi a fost organizat un concert omagial al corului parohial, alături de copiii și tinerii parohiei. Sâmbătă a fost evocarea istorică a genezei înființării parohiei, când pr. Alois Moraru a prezentat diferite aspecte istorice legate de formarea, alcătuirea și consolidarea prezenței catolicilor din Buruienești. Seara, prin rugăciunea prohodului, au fost amintiți toți preoții, persoanele consacrate, eroii și credincioși răposați ai comunității. Duminică, la Liturghia celebrării centenarului, s-au alăturat PS Iosif Păuleț și părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial.

Liturghia crismei
În sărbătoarea "Schimbarea la Față a Domnului", 6 august, PS Iosif Păuleț a prezidat Liturghia crismei, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. Prezenți la celebrare au fost PS Petru Gherghel, episcop emerit, Consiliul Prezbiteral al Episcopiei de Iași și câțiva credincioși. Au fost sfințite uleiurile pentru bolnavi și catehumeni, precum și sfânta crismă. Preoții, prezenți fizic sau prin intermediul transmisiunii on-line, și-au reînnoit promisiunile din ziua hirotonirii preoțești. În mod obișnuit, această Liturghie are loc în Joia Mare, cu participarea tuturor preoților din dieceză, dar anul acesta nu a fost posibil din cauza restricțiilor din starea de urgență.

Bibliotecă nouă
În prezența episcopului Iosif Păuleț, a autorităților centrale și locale și a numeroși invitați, a fost inaugurată Biblioteca Fundației "Anton Durcovici" din Roman, vineri, 21 august. Evenimentul a debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii în Biserica "Sfânta Tereza", la finalul căreia a fost sfințită icoana din mozaic aflată pe frontispiciul bisericii. Biblioteca aflată la demisolul grădiniței cu același nume dispune de 10.690 de volume, adunate prin grija Parohiei "Sfânta Tereza" de la diferiți donatori cunoscuți sau anonimi, cu toții iubitori de carte. Inventarierea a fost finalizată, prin grija preotului paroh Pavel Chelaru, la 26 mai 2020, dată la care a avut loc și luarea în posesie de către Fundația "Anton Durcovici". Valoarea cărților a fost estimată la 95.460 lei.

Reînhumare
Rămășițele pământești ale preotului misionar Francisc Anton Tasso de Savona, originar din Italia și mort în faimă de sfințenie la Răchiteni, la 5 martie 1765, au fost reînhumate într-un mormânt amenajat în biserica parohială, în cadrul Liturghiei prezidate de PS Iosif Păuleț duminică, 30 august. Este a cincea strămutare a osemintelor sale pământești (7 martie 1765 - când a fost înmormântat în prima biserică din Răchiteni, 5 iunie 1782 - când a fost îngropat în fața altarului din biserica nouă, 30 iunie 1813 - când a fost reînhumat în actuala catedrală veche din Iași, 21 noiembrie 2017 - când au fost scoase din catedrala veche din Iași și 13 martie 2020 - când au fost predate din partea Episcopiei de Iași de către pr. Mihai Budău, delegat episcopal, și preluate de pr. Inocențiu Arcana, paroh de Răchiteni, într-un sicriu din lemn de stejar).

Pași spre Preoție
Prima sesiune de admitere la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași din acest an a avut loc în zilele de 14 și 15 iulie. După interviul vocațional în fața Mons. Benone Farcaș, rectorul Seminarului, a pr. Eduard Soare, vicerector, și a părinților formatori, pr. Ionuț-Eremia Imbrișcă și pr. Ciprian Bejan-Piser, toți cei doisprezece candidați au fost declarați admiși și au devenit astfel seminariști ai Institutului Teologic. Între 7 și 9 septembrie va avea loc o a doua sesiune de admitere la Seminar și la Facultatea de Teologie Romano-Catolică.

Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei, din luna august, se numără: cursuri pentru logodnici la Iași (5 august), Traian (8 august) și Bacău (22 august); zi dedicată familiei la Comănești (2 august), Târgu Neamț (9 august), Câmpulung Moldovenesc (23 august) și Târgu Trotuș (30 august); "Zilele familiei și ale Sfintei Liturghii" la Fundu Răcăciuni (13-16 august); întâlnire cu un grup de familii la Iași (9 august); seminar cu familiile la Slănic Moldova (20-21 august).

Din agenda episcopului
- 6 august: Celebrarea Liturghiei de mulțumire la un an de la hirotonirea episcopală
- 11 august: Celebrarea Liturghiei în capela surorilor clarise din Roman
- 15 august: Celebrarea Liturghiei de hram a Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iași
- 16 august: Celebrarea Liturghiei de hram în Parohia Traian (BC)
- 22 august: Celebrarea Liturghiei de hram în Parohia Tămășeni și celebrarea Liturghiei de hram a Catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași
- 23 august: Celebrarea Liturghiei de hram în Parohia Coman
- 26 august: Liturghia de comemorare a Fericitei Veronica Antal, la Nisiporești, concelebrant fiind pr. Damian Pătrașcu, ministru provincial
- 29 august: Liturghia de consacrare a Mons. László Kerekes ca episcop auxiliar al Arhidiecezei de Alba Iulia, la Șumuleu Ciuc
- 30 august: Celebrarea Liturghiei și sfințirea unei capele mortuare în Parohia Cireșoaia
- 21-23 septembrie: Sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România, la Timișoara.

Definitori, guardiani și magiștri
Frații capitulari ai Provinciei "Sfântul Iosif" din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali, în cadrul celui de-al XXII-lea Capitul Provincial Ordinar desfășurat între 30 iulie și 6 august la Roman, au ales Definitoriul provincial, în sesiunea a patra capitulară, luni, 3 august. Liturghia zilei a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, în cadrul căreia pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, noul ministru provincial al Ordinului Fraților Minori Conventuali - Provincia "Sfântul Iosif" din România, a depus jurământul de credință față de Biserică și superiori. Noul Definitoriu, pentru o perioadă de patru ani: fr. Cristian Blăjuț, fr. Lucian Horlescu, fr. Cristian Dumea, fr. Ionel-Emilian Dumea (și vicar provincial), fr. Francisc-Lucian Ghervase (și secretar provincial) și fr. Vlad-Bogdan Bejan. În cadrul aceleiași sesiuni au fost votați și aleși fr. Fabian Cătălin, econom provincial, iar fr. Marius-Nicole Sava, casier provincial. În sesiunea a șasea capitulară, de joi, 6 august, au fost aleși guardianii Provinciei, pentru o perioadă de patru ani: Bacău (Curia Provincială) - fr. Ionel-Emilian Dumea; București - fr. Dragoș Kelemen; Buruienești - fr. Gabriel Neculăeș; Cacica - fr. Anton Mărăndescu; Galați - fr. Cristian Dumea; Hălăucești - fr. Daniel-Anton Lucaci; Huși - fr. Petru Olariu; Luizi-Călugăra - fr. Sorin-Adrian Giurgi; Nisiporești - fr. Fabian Blaj; Oradea - fr. Iulian Robu; Pârâul Rece - fr. Ioan Butacu; Prăjești - fr. Dumitru Patraș; Roman, Conventul "Sfântul Anton de Padova" - fr. Marcelin Amariei; Roman, Conventul "Sfântul Francisc din Assisi" - fr. Alexandru Olaru; Târgu Trotuș - fr. Benoni Solomon; iar în Italia: L'Aquila - fr. Augustin Vereș și Campobasso - fr. Florin Gheorghiță Bogdan. Au fost votați și aleși magiștrii seminariilor: Institutul Teologic Franciscan: rector formator - fr. Virgil Blaj; postulandat, rector - fr. Vlad-Bogdan Bejan; Liceul Teologic Franciscan: fr. Bogdan-Emilian Balașcă.

Transferuri și numiri
Prin decrete episcopale, PS Iosif Păuleț a procedat la următoarele transferuri și numiri de preoți în Dieceza de Iași, începând cu 1 septembrie:
- transferuri de parohi:* pr. Augustin Benchea - Cleja II "Sfântul Marcu"; pr. Sebastian Bilboc - Roman "Sfânta Tereza"; pr. Gabriel Bucur - Iași "Sfântul Anton"; pr. Ludovic Butnărașu - Satu Nou (BC); pr. Iulian Ceobanu - Slobozia (NT); pr. Adrian Ciobanu - Satu Nou (NT); pr. Laurențiu Cucuteanu - Pârgărești; pr. Anton Diacu - Pustiana; pr. Alois Farțadi - Pildești; pr. Costel Țăranu - Moinești;
- numiri de parohi:* pr. Anton Damian - Valea Mică; pr. Alin-Cătălin Butnaru - Poiana Micului; pr. Cristian Farcaș - Fărcășeni; pr. Daniel Frâncu - Belcești; pr. Laurențiu Luca - Sarata; pr. Ionuț Pal - Moara; pr. Ștefan Socaciu - Schineni
(* luarea în posesie canonică a parohiilor se va face duminică, 6 septembrie);
- transferuri de vicari: pr. Eugen Andrei - Săbăoani "Sfântul Mihail"; pr. Mihai Androșcă - Frumoasa; pr. Daniel Bordea - Fărcășeni; pr. Damian Budău - Mărgineni; pr. Alois Cancel - Valea Seacă; pr. Valerică Ciobanu - Iași "Sfânta Tereza"; pr. Claudiu Ciubotaru - Săbăoani "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului"; pr. Flavian Ciuciu - Iugani; pr. Liviu-Marian Focioroș - Pildești; pr. Alin-Petrică Herciu - Ploscuțeni; pr. Anton Galațanu - Oituz; pr. Andrei-Cornel Gherghel - Iași "Sfânta Tereza"; pr. Mihail-Andrei Iacob - Florești; pr. Vlad-Adrian Lorenț - Adjudeni; pr. Florin-Ionuț Lucaci - Nicolae Bălcescu; pr. Ciprian Miclăuș - Oțeleni; pr. Iulian Năiță - Săbăoani "Sfântul Mihail"; pr. Iulian Sescu - Sagna; pr. Petru-Clementin Stoica - Gherăești;
- preoți "fidei donum": pr. Bartolomeu Blaj - Brentwood (Anglia); pr. Pavel Chelaru - Pesaro (Italia); pr. Mădălin-Răzvan Iacob - Coasta de Fildeș; pr. Ioan Șandor - Feldkirch (Austria);
- pentru studii: pr. Dominic-Sorin Ciobanu - formare pentru viitorii preoți (Roma); pr. Leonard Farcaș - artă sacră (Roma); pr. Laurențiu Turbuc - teologie morală (Roma);
- pentru o mai bună îngrijire a sănătății: pr. Claudiu Bereș; pr. Valentin Bulai; pr. Iosif Mărtinaș; parohi emeriți: pr. Eugen Diac; pr. Iosif Gherghel;
- alte numiri: pr. Andrei Ciobănică - administrator parohial la Parohia "Fericitul Vladimir Ghika" din Cordun (nou înființată); pr. Mihai Galațanu - capelan pentru bolnavii din spitalele din Iași.
Pr. Laurențiu Dăncuță, preot din Dieceza Romano-Catolică de Iași, a terminat anul acesta Academia Ecleziastică la Roma și activează în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, de la 1 iulie 2020 fiind numit asistent la Nunțiatura Apostolică din Costa Rica.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat