Ziua în care m-am simţit ca tata

Începutul anului şcolar a fost mereu un moment de emoţie pentru mine, nu doar pentru că aveam să-mi revăd colegii şi învăţătorul, ci şi pentru că aveam impresia că, începând şi terminând un nou an şcolar, cresc mai mare şi într-o zi o să fiu ca tata.

De ce îmi plăcea mie cum era tata? Fiindcă nu spunea nimănui când pleca de acasă şi când se întorcea. Eu, şi dacă m-aş fi gândit să merg la un prieten, ca să-mi duc planul la capăt, trebuia să-i spun cel puţin mamei. Or, asta nu prea îmi plăcea! Abia aşteptam acel moment să pot pleca fără să spun cuiva.

Şi pentru că se trezise în mine spiritul acesta de aventură, într-o zi am propus colegilor să mergem să ne spovedim. Da, exact aşa cum aţi citit, să ne spovedim!

Nu ştiu ce mi-a venit, dar, pentru că aveam o oarecare autoritate în clasă, mai bine de jumătate dintre colegi am pornit către biserică.

M-am dus la parohie, am sunat la sonerie şi i-am zis părintelui că vrem să ne spovedim. El s-a uitat lung la mine şi mi-a spus:

- Care "vrem să ne spovedim", că eşti singur!?

- Nu, nu sunt singur, am continuat plin de satisfacţie. Ceilalţi sunt în biserică şi vă aşteaptă.

Părintele a crezut că e o glumă şi a venit în biserică aşa cum era, în papuci de casă. Când ne-a văzut, a întrebat:

- Voi nu trebuia să fiţi la şcoală?!

- Ba da, am intervenit eu din nou, ca să salvez situaţia, dar vrem să ne spovedim, că mâine avem lucrare de control la matematică.

Nu ştiu ce a înţeles părintele din dorinţa noastră, dar pentru mine a fost pentru prima dată când m-am simţit ca tata: nu am cerut voie nimănui şi i-am dus pe colegii mei la biserică. Nu ştiu dacă i-am păcălit, dar eu m-am simţit împlinit, chiar dacă, atunci când au aflat părinţii, mi-am luat "porţia"... (Ciprian)

Prelucrare de pr. Felician Tiba