Interviu cu pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFMConv.

"Nelucrând la sfinţirea noastră aducem un mare deserviciu creştinilor din zilele noastre"

La 19 iunie, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu a fost ales ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" din România, din cadrul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, pentru un mandat de patru ani. La început de mandat, părintele Damian a oferit un interviu pentru revista noastră.

- Ce înseamnă şi ce presupune misiunea de părinte provincial al Fraţilor Minori Conventuali - Provincia "Sfântul Iosif" din România?

Această misiune, aşa cum spune deja titulatura, cere celui care a fost ales să fie un părinte pentru fraţii care alcătuiesc această realitate circumscrisă de obicei în graniţele unei ţări - în cazul nostru, România -, deşi pentru noi ea este puţin mai largă, în sensul că se întinde pe patru continente, adică peste tot pe unde fraţi moldoveni, formaţi la Institutul Teologic Franciscan din Roman, au fost trimişi în convente, unde îşi trăiesc vocaţia în mijlocul poporului lui Dumnezeu, pe urmele seraficului părinte Francisc din Assisi, fondatorul ordinului nostru.

- Vă rugăm, prezentaţi-ne pe scurt această provincie!

Provincia "Sfântul Iosif" din România face parte din marea familie a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali şi este prezentă pe meleagurile româneşti încă din anul 1231, chiar dacă numai la 26 iulie 1895 a devenit provincie. Actualmente, fraţii franciscani din România depăşesc cifra de 200 şi sunt prezenţi în 85 de convente/parohii răspândite în toată lumea. Aproape jumătate dintre ei activează în ţară, majoritatea în Dieceza de Iaşi, unii în cea de Baia Mare, alţii în Dieceza de Oradea şi în cea de Lugoj, în ritul greco-catolic, iar cealaltă jumătate în restul lumii (Italia, Franţa, Austria, Germania, Slovenia, Anglia, Irlanda, Japonia, Ghana, Statele Unite, Chile etc.). Activitatea principală este ocupată de pastoraţia credincioşilor, în ultima vreme dezvoltându-se destul de mult şi latura caritativă şi editorială, noi având un centru de caritate şi o editură foarte dezvoltate la Roman.

- Fiecare chemare din partea lui Dumnezeu are în sine o frumuseţe aparte. Cum aţi simţit dorinţa de a fi preot franciscan?

Era în jurul vârstei de 17 ani când, participând la slujbele din vacanţa de Crăciun, la vederea grupului de seminarişti, frumos îmbrăcaţi şi aliniaţi la altarul din biserica parohială din Parohia "Preasfânta Inimă a lui Isus" din Nicolae Bălcescu (Bacău), s-a aprins şi în mine dorinţa de a fi ca ei. Am început să mă apropii de ei cu mare timiditate şi, văzând cât sunt de prietenoşi şi mai ales de senini, în scurtă vreme am decis că musai trebuie să fiu şi eu ca ei. Deci, în cazul meu, seminariştii au fost vocea predilectă a lui Dumnezeu care mă chema la această frumoasă şi nobilă vocaţie, iar seninătatea lor a aprins focul şi în mine. În acel timp nu ştiam de existenţa mai multor feluri de preoţi, dar aveam să aflu mai târziu, când am ales să mă îndrept spre Seminarul Franciscan din Roman. Aici am rămas un singur an, după care am mers la Noviciatul Franciscan din Prăjeşti, pentru un alt an. De aici am fost trimis să studiez filozofia şi teologia la Padova şi mai apoi la Roma, pentru specializare. În tot acest pelerinaj am avut marele har de a întâlni mari oameni ai lui Dumnezeu, îndrăgostiţi de vocaţia lor franciscană, motiv pentru care am decis să rămân şi să devin şi eu frate şi preot franciscan.

- Ce a reprezentat pregătirea în teologie şi ştiinţe patristice, dar şi de postulator de la Roma pentru activitatea ulterioară?

Specializările în teologie şi ştiinţe patristice, şi apoi în cauzele sfinţilor mi-au orientat slujirea pentru anii care au urmat, în sensul că, abia revenit în ţară, am început să predau această frumoasă materie seminariştilor noştri de la Roman. În paralel cu predarea - activitate pe care o continui şi astăzi - am preluat de la Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter cauza de beatificare a Fericitei Veronica Antal, cauză la care am lucrat 13 ani. Între timp, am fost pentru puţină vreme şi paroh, profesor la mai multe materii, rector al Institutului Teologic şi decan al Facultăţii de Filozofie.

- În ultima perioadă, la Roma, aţi fost postulator al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali. În ce a constat această misiune?

Îmi amintesc foarte bine şi acum: era prin luna mai a anului 2016 când Ministrul General al ordinului nostru, actualul arhiepiscop de Genova, Mons. Marco Tasca, mi-a cerut să fiu eu postulatorul general, lucru care m-a bucurat foarte mult, dar m-a şi speriat în acelaşi timp. După o scurtă reflecţie, am acceptat şi aşa am ajuns să lucrez la o sumedenie de cauze, din toate secolele şi răspândite pe toate continentele. Mărturisesc că, în momentul în care am devenit eu postulator, dosarul cauzei de beatificare al Fericitei Veronica îl terminasem deja, iar documentul final era tipărit de un an. Bucuria a fost mare pentru mine, căci am preluat cauza aproape de la zero, iar, după 13 ani de muncă asiduă, în anul 2018 am ajuns la beatificarea ei. O altă bucurie imensă a fost faptul că am început şi am terminat cauza de beatificare a altor patru fericiţi din Argentina şi s-a reuşit ca, în scurtul meu mandat, Sfântul Părinte Papa Francisc să declare venerabili alţi doisprezece slujitori ai lui Dumnezeu, atât din ordin, cât şi din dieceze sau alte congregaţii. Evident, pe lângă munca de studiere a acestor dosare la sediul meu din Roma, am călătorit foarte mult şi am avut marele har de a intra în tainele Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi ale altor congregaţii din Vatican, cunoscând astfel mai bine pe colaboratorii mai apropiaţi ai Sfântului Părinte. Nu în ultimul rând, cu siguranţă ca să mă sfinţesc şi eu, şi nu numai să lucrez la cauzele altora, Dumnezeu m-a "constrâns" să locuiesc timp de patru ani, zi şi noapte, împreună cu unii dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii: apostolii Iacob şi Filip, sfinţii Francisc din Assisi, Anton de Padova, Maximilian Kolbe etc., deoarece moaştele lor sunt depozitate în arhiva Postulaturii Generale, de unde - la cerere - sunt trimise în lumea întreagă spre venerare. Sper să se fi prins şi de mine ceva din duhul acestor "stâlpi" ai Bisericii şi, de ce nu, să transmit şi altora bucuria de a merge împreună spre Cristos, devenind sfinţi asemenea lor - căci ştim bine, noi toţi avem nevoie de martori credibili ai lui Dumnezeu. Nelucrând la sfinţirea noastră, aducem un mare deserviciu creştinilor din zilele noastre, pentru că-i privăm de indicatoarele de care ne folosim cu toţii ca să ajungem la mântuire.

- Care sunt obiectivele importante pe care vi le-aţi stabilit pentru acest mandat de patru ani de părinte provincial?

Aşa cum se practică în ordinul nostru, cei care decid drumul de urmat sunt fraţii care se adună în capitul. Aceştia, după ce analizează realizările ultimilor patru ani, stabilesc şi ce este bine şi necesar să se facă în anii care urmează. Astfel, în acest mandat - împreună cu asistenţii mei - va trebui să lucrez la întărirea identităţii noastre de fraţi şi de preoţi franciscani, atât la nivel individual, cât şi la nivel comunitar, pentru ca lumina noastră să strălucească mai mult, peste tot pe unde Dumnezeu ne-a trimis să predicăm vestea cea bună.

Pr. Adrian Blăjuţă