Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

"Adormirea Maicii Domnului", la sanctuarul de la Cacica

În zilele de 14 și 15 august au avut loc la Cacica, la sanctuarul marian, celebrările prilejuite de hramul "Adormirea Maicii Domnului".

Chiar dacă nu s-a organizat pelerinajul ca în anii trecuți, cei care au dorit să o cinstească pe Fecioara Maria și au participat la sărbătoarea hramului au respectat toate măsurile promovate de autoritățile civile. Predicile de anul acesta au fost pregătite de pr. Iosif Antili, profesor de teologie biblică la Seminarul Mare din Iași.

Programul celebrărilor liturgice a fost modificat față de anii precedenți, mai ales cu privire la procesiuni. Vineri, 14 august, la ora 10.00, a avut loc celebrarea penitențială oficiată de pr. Anton Mărăndescu, OFMConv., rectorul sanctuarului. A fost și momentul în care pr. Iosif Antili a prezentat prima predică de la această sărbătoare. Pornind de la cele zece porunci, el i-a invitat pe cei care se pregăteau pentru o spovadă bună să analizeze cu umilință relația lor cu Dumnezeu și cu aproapele.

La Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului, celebrată de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, noul ministru provincial al franciscanilor din România, părintele predicator a vorbit despre scopul prezenței la sanctuar, lansând fiecăruia întrebarea: "De ce am venit la Cacica?", pe care a adâncit-o cu reflecția asupra primei întrebări din Biblie, adresată omului Adam: "Unde ești?"

Adresându-se tinerilor, seminariștilor și persoanelor consacrate, în cadrul Liturghiei din seara zilei de 14 august, prezidată de PS Iosif Păuleț, pr. Antili a vorbit despre vocație. Tinerilor le-a reamintit că tinerețea este vremea căutărilor, a întrebărilor și a marilor decizii și că Dumnezeu a gândit pentru fiecare un plan măreț.

Mult așteptată și anul acesta a fost privegherea mariană. Pelerinii ajunși la Cacica au dorit să-și reînnoiască evlavia către Fecioara Maria. La acest moment de rugăciune și priveghere s-a alăturat credincioșilor prezenți și PS Petru Gherghel, episcop emerit.

Sfânta Liturghie solemnă a hramului a fost precedată de un scurt moment de rugăciune în piațeta din fața sanctuarului, unde se află statuia Sfântului Ioan Paul al II-lea, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 100 de ani. Celebrarea euharistică a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, la aceasta fiind prezenți PS Petru Gherghel, Mons. Ionuț Strejac, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, pr. Ciprian Antălucă, decan de Bucovina, preoții prezenți și credincioșii sosiți în pelerinaj la Cacica. Părintele predicator i-a ajutat pe pelerini să înțeleagă care este inima sărbătorii, pornind de la scena în care Isus, de pe cruce, o încredințează pe Maria discipolului pe care îl iubea. Discipolul a rămas intenționat fără nume, pentru ca fiecare să se poată identifica cu el și să o primească pe Maria ca mamă.

La finalul sărbătorii, pr. Anton Mărăndescu a mulțumit tuturor celor care au făcut ca această sărbătoare să fie trăită pe deplin de fiecare pelerin și de fiecare credincios care a urmărit celebrările de acasă. La buna organizare a hramului de la Cacica au contribuit anul acesta, mai mult ca oricând, voluntarii din dieceză, coordonați de pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Tineretului. Cântările au fost susținute de corul dirijat de Antonela Târnovan.

Credincioșii care nu au reușit să ajungă anul acesta la Cacica au putut urmări toate celebrările transmise în direct de echipa ERCIS Media, prin sistemul de transmisiuni video on-line al Episcopiei de Iași. A fost și momentul lansării noii echipe ERCIS Media, din cadrul Asociației "Presa Bună" Iași, coordonată de pr. Adrian Blăjuță, responsabilul Oficiului pentru Comunicații Sociale. Sfânta Fecioară să primească cinstea și rugăciunile credincioșilor și să mijlocească haruri pe drumul spre mântuire.

Alexandra Cojan



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat