Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Ștefania (e-mail). "Doresc să împărtășesc cu dv. experiența pelerinajelor de la Cacica pe care le-am făcut de-a lungul anilor. Aș face jubileul de 25 de ani consecutiv dacă particip și anul acesta. În anul 1992 am mers pentru prima dată într-un pelerinaj, nici nu știam că se cheamă așa. A fost închiriat un autobuz care a plecat din sat spre Cacica în ziua de 14 august și cu întoarcere a doua zi. Eram mai mulți tineri care ne-am hotărât să mergem și să ne rugăm la Maica Domnului de la Cacica. Acolo m-am împrietenit și cu soțul meu, atunci când ne organizam la ce oră să facem Rozariul... În anul 1994 ne-am căsătorit exact în ziua de 14 august și nu am putut participa la pelerinaj, dar ne-am propus să mergem împreună pe drumul vieții cerând ajutorul și mijlocirea Sfintei Fecioare Maria de la Cacica, în fiecare an în ziua de 15 august. Acest gând ne-a venit în minte și datorită cursului de formare și catehizare, pe care l-am făcut cu părintele din sat. În luna august a anului 1995 s-a născut primul copil și nu am putut participa. Din anul 1996 nu am mai lipsit niciodată, chiar dacă uneori cu mari eforturi, pentru că erau copiii mici și nu aveam cu cine să-i lăsăm, dar Maica Domnului ne-a ajutat și am reușit. Mi-ar părea foarte rău ca anul acesta să nu putem participa din cauza pandemiei. Oricum, chiar dacă nu se va face pelerinajul oficial ca în ceilalți ani, cu ajutorul Domnului sper să fiu acolo în ziua de hram, pentru a putea mulțumi Maicii Domnului că am avut-o lângă noi tot timpul, că a făcut parte din familia noastră și ne-am sfătuit cu ea așa cum se sfătuiesc copiii cu mama lor."

Vă mulțumim pentru împărtășirea pe care ne-ați făcut-o și vă felicităm pentru reușita dv.! Astfel de mărturii nu se aud prea des. Hramul la sanctuarul marian de la Cacica se va celebra în condiții de pandemie. Pentru că suntem încă în stare de alertă, nu ne putem pronunța, mai ales că nu știm cum va evolua pandemia. Vă dorim ca "jubileul pelerinajelor" să vă aducă bucurii și binecuvântări, iar noi toți să o invocăm pe Maica Domnului ori de câte ori vom fi în rugăciune.

* Mircea (e-mail). "În adolescență am fost rebel și cu o credință superficială, ba chiar îi sfidam pe cei care vorbeau despre Dumnezeu. Credința pentru mine era ceva ce trebuia simțit, palpabil chiar. Părinții se străduiau în zadar să mă convingă să merg la biserică, să fiu credincios, să mă rog. La toate sfaturile și insistențele părinților răspundeam cu o mare indiferență. Tata îmi spunea: «O să vină vremea când o să fii și tu părinte și atunci o să-ți aduci aminte de vorbele mele și cât de greu îmi este că nu mă asculți!» Îl priveam cu o și mai mare nepăsare. Aveam un comportament normal, nu eram obraznic, învățam bine la școală, dar, atunci când era vorba de credință, de Dumnezeu, eram foarte revoltat. Nu voiam să aud de Liturghie, pentru că, ziceam eu, nu mi se prezintă purul adevăr. Revolta și dorința de a afla adevărul le-am dobândit în timpul liceului, când un profesor comunist, care nu avea nicio treabă cu Dumnezeu, ne-a băgat în cap tot felul de prostii. Cât de ușor pot fi influențați copiii și câtă muncă din partea părinților pentru a-i educa așa cum trebuie! (...) Anii au trecut, m-am căsătorit, am copii, dar eu am rămas la fel mult timp, în convingerile mele. Acum, când sunt în necaz, mi-am adus aminte de cele spuse de părinți: «Când n-ai să mai găsești nicio soluție pentru a rezolva problemele vieții, o să-ți aduci aminte de Dumnezeu, dar ai grijă să nu fie prea târziu!»"

Vă felicităm că ne-ați scris! Am publicat numai o parte din mesajul dv. și, pentru că este foarte important ceea ce ne-ați trimis, o să publicăm a doua parte în revista din luna octombrie. Cu privire la căutările dv. în a descoperi adevărul despre Dumnezeu, este ceva nobil. Orice om vrea să știe adevărul, fie el creștin sau nu. La dv., căutarea a fost una greșită la început pentru că ați voit să vă convingeți că nu există Dumnezeu. Căutările veritabile sunt cele în care îl descoperim pe Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară, în iubirea sa imensă pe care ne-a arătat-o prin moartea lui Isus Cristos pe lemnul Crucii. În cartea "Frații Karamazov", Dostoievski scrie: "Dacă mi-ar demonstra cineva că Isus Cristos se află în afara adevărului și ar fi real că adevărul se află în afara lui Cristos, aș prefera să rămân cu Cristos decât cu adevărul". Însă Dumnezeu este adevărul, Isus însuși a spus despre sine că este adevărul (In 14,6). Sfântul Apostol Paul spune: "Aceasta este mărturia adusă la timpul stabilit pentru care am fost pus eu ca predicator și apostol - spun adevărul, și nu mint -, învățător al păgânilor în credință și adevăr" (1Tim 2,7). Adevărul nu se negociază. Un om înțelept nu minte. Satana este tatăl minciunilor. Relația noastră cu Dumnezeu trebuie să fie una continuă, familiară și prietenoasă. Ne bucurăm că v-ați schimbat modul de căutare a lui Dumnezeu și, cu siguranță, îl veți descoperi din ce în ce mai mult, dacă această căutare este sinceră și perseverentă.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat