Christus vivit! Vă simțiți purtători ai unei promisiuni?
Luna august este o lună a Sfintei Fecioare Maria, deoarece la mijlocul acestei luni avem sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. În exortația apostolică postsinodală Christus vivit, la numerele 43-48, Papa Francisc se oprește asupra exemplului Sfintei Fecioare Maria și o prezintă tinerilor ca pe un model demn de urmat.
Maria, tânăra din Nazaret, a parcurs drumul pe care este chemat să-l străbată fiecare tânăr pentru a găsi sensul propriei vieți. De aceea, "în inima Bisericii strălucește Maria" și în orice timp ea este "marele model pentru o Biserică tânără care vrea să-l urmeze pe Cristos cu prospețime și docilitate".
Înainte de toate, este impresionantă convingerea cu care Maria spune "da" planului lui Dumnezeu, transmis prin vocea îngerului. "A fost un lucru diferit de o acceptare pasivă sau resemnată", spune papa la numărul 44 din exortație. Răspunsul Mariei nu este o reacție la întâmplare sau detașată, ca și cum ar spune: "Bine, să încercăm și să vedem ce se întâmplă". În întreaga sa viață, Maria nu a acționat niciodată la întâmplare, ci tot timpul din dorința de a răspunde chemării lui Dumnezeu și cu ferma convingere că este purtătoarea unei promisiuni divine. "A fost «da»-ul celui care vrea să se implice și să riște, al celui care vrea să parieze totul, fără altă garanție decât certitudinea de a ști că este purtătoare a unei promisiuni", spune Sfântul Părinte. Faptul că a spus mereu cu multă convingere "da" lui Dumnezeu, asta nu înseamnă că totul a decurs lin, că totul a fost foarte ușor și liniștit. Dimpotrivă, viața sa a fost complicată, dar mai mari complicații se ivesc atunci când "lașitatea ne paralizează din cauza faptului că nu este totul clar pentru noi sau asigurat cu anticipație". Pentru Maria, "da"-ul, dorința de a-l urma pe Fiul său, disponibilitatea de a sluji au fost mai puternice decât îndoielile și decât dificultățile. "Maria a intrat în joc și pentru aceasta este puternică, pentru aceasta este influencer, este influencer a lui Dumnezeu!", declară Papa Francisc.
Purtând în fața tinerilor exemplul curajos al Mariei, Sfântul Părinte îi întreabă pe aceștia: "Vă simțiți purtători ai unei promisiuni? Ce promisiune port în inimă, de dus înainte? Maria, fără îndoială, avea să aibă o misiune dificilă, însă dificultățile nu erau un motiv pentru a spune «nu»." Nimeni dintre noi nu a fost trimis în lume pentru "a ține umbră pământului". Fiecare avem o misiune nobilă încredințată de Dumnezeu. În fiecare om se împlinește un plan al lui Dumnezeu pentru binele tuturor. Acest lucru face ca viața noastră să fie cu adevărat valoroasă! Tânăra din Nazaret a înțeles acest lucru și de aceea nu s-a îndepărtat niciun moment de promisiunea lui Dumnezeu, chiar dacă Maria nu a fost scutită de dificultăți. Niciun plan măreț nu se împlinește fără efort, fără sudoare și, uneori, fără lacrimi!
* * *
Pentru tineri:
- Când îți faci planuri pentru viața ta, întreabă-te ce anume dorește Dumnezeu de la tine!
- Fii dispus să riști pentru o viață împlinită și să alungi ispita unei vieți fără griji și neplăceri!
- Lasă-te inspirat de exemplul Mariei din Nazaret!
Pentru comunități:
- Întăriți-vă în convingerea că în viața fiecărui tânăr sălășluiește o promisiune a lui Dumnezeu!
- Nu ezitați să fiți exigenți cu tinerii, pentru ca ei să poată oferi ceea ce este cel mai bun în viața lor!
- Încredințați Sfintei Fecioare Maria pe tinerii din lumea întreagă!
Pr. Felix Roca