Cum să faci dintr-un cartof zece?
O seară de august, un moment pe care nu l-am uitat și nu-l voi uita niciodată...
Eram la țară, la bunici, unde ne petreceam de obicei vacanțele alături de frații, dar și de prietenii mei. În acea seară, plini de praf și de transpirație după un meci de fotbal memorabil, după mai multe insistențe de-ale bunicii de a ne aduna în curte, iată-ne în sfârșit în bucătărie, în fața cartofilor prăjiți și a laptelui fiert, toate deja reci. Fără a mai ține cont că nu ne spălasem și fără a ne ruga, efectiv ne-am apucat de mâncat. Eram și obosiți după partida de fotbal!
Primul lucru de care ne-a întrebat bunica atunci când a intrat în bucătărie a fost dacă ne-am rugat. Evident i-am spus că da, doar nu ne văzuse! În realitate însă ne văzuse, deoarece urmărea prin geamul ușii o oală în care tocmai încălzea apă ca să ne spălăm.
Ne-a privit pe fiecare în parte, ne-a spus să ne oprim din mâncat și ne-a adus câte un cartof, spunându-ne să facem câte zece cartofi din fiecare. Am început să râdem și am asigurat-o că e imposibil să reușim.
- Dar, dacă punem acești cartofi în pământ, o să iasă câte zece?, ne-a întrebat ea.
- Poate și mai mulți!, i-am răspuns.
- Ei, vedeți, noi punem cartofii în pământ, dar Dumnezeu îi face să crească. Dacă îi avem în farfurie, prăjiți, înseamnă că cineva i-a pus în pământ, i-a îngrijit, iar Dumnezeu a făcut partea lui. Dacă veți putea să faceți voi zece cartofi din unul singur, atunci să nu vă rugați, dar dacă deocamdată o poate face doar Dumnezeu, vă rog să vă rugați și să-i mulțumiți pentru că îi aveți în farfurie... (Claudiu)
Prelucrare de pr. Felician Tiba