Tipul creştinului comod

Diversitatea umană ne oferă ocazia să descoperim în jurul nostru şi oameni care nu sunt dispuşi să facă eforturi dincolo de zona lor de confort, care nu înţeleg să iasă uneori din obiceiurile şi tabieturile lor, din ritmul tihnit de viaţă.

Comoditatea unei persoane se poate observa şi în relaţia cu Biserica, în disponibilitatea de a se implica în activităţile şi evenimentele organizate de aceasta. Papa Francisc, într-una dintre reflecţiile sale, spunea următoarele: "Cine nu porneşte la drum nu va înţelege şi nu va afla niciodată chipul lui Dumnezeu. Creştinii aşezaţi comod, creştinii stinşi nu vor cunoaşte şi nu cunosc faţa lui Dumnezeu. Ei spun: «Dumnezeu este aşa, aşa...», însă creştinii lipsiţi de vlagă nu îl cunosc pe Dumnezeu. Pentru a ieşi din lâncezeală şi a porni la drum este necesară acea nelinişte pe care Dumnezeu însuşi a pus-o în inima noastră şi care ne împinge să-l căutăm". Altfel spus, când particip la o Sfântă Liturghie îmi propun din capul locului să fac un pas conştient, asumat, hotărât pe drumul cunoaşterii şi al întâlnirii cu Dumnezeu şi să merg cu plăcere pe acest drum, nu din constrângeri lumeşti sau de frica unor consecinţe negative pentru viaţa mea. De asemenea, când pornesc la acest drum îmi planific şi îmi rezerv un timp strict pentru această cauză.

Şi iar îmi vin în minte exemple din viaţa reală: persoane care nu ies din casă până nu-şi consumă toate tabieturile, gândindu-se că Dumnezeu mai poate să aştepte. Odată intrate în biserică, unele persoane sunt preocupate mai cu seamă să-şi găsească un loc cât mai confortabil, alte persoane îşi găsesc cu uşurinţă scuze că nu pot ajunge la Liturghie: ba că plouă, ba că ar fi prea cald, ba că nu le rămâne timp, ba că nu pot pierde ceva important la TV, ba că sunt prea obosite, ba că trebuie să aibă grijă de copii sau de o persoană bolnavă, ba că nu arată bine şi nu vor să fie văzute în lume, ba că pot sta şi asculta Liturghia la radio sau pe internet etc. Comoditatea omului găseşte cu uşurinţă scuze raţionale prin care să-şi justifice neparticiparea la Liturghia duminicală şi totodată alimentează o anumită lejeritate în viaţa sa religioasă. În schimb, atunci când apar situaţii dramatice (boală, eşecuri majore, evenimente tragice etc.), la cei mai mulţi se produce o trezire bruscă din starea de comoditate, căutând alinare şi speranţă la Domnul.

Se spune că nu mersul la biserică te face creştin - afirmaţie întrucâtva adevărată -, ci mergi la biserică pentru că eşti creştin! Un creştin pasiv, comod poate să trăiască şi fără Sfânta Liturghie, numai că, în aceste condiţii, creştinismului său, deşi este curat, îi lipseşte esenţialul. Viaţa de creştin şi comoditatea vieţii nu merg mână în mână; sunt două lucruri diferite. Creştinul comod ajunge cu timpul la nepăsare, începe să dea semne de epuizare şi descurajare în faţa provocărilor existenţei sale zilnice. Totul culminează cu o stare de surmenaj spiritual în care interesul său este centrat pe siguranţa personală, pe starea proprie de bine. Astfel, se intră într-un cerc vicios în care comoditatea poate duce la o stare de autosuficienţă, egoism, neimplicare şi dezinteres faţă de semeni, totul văzut doar prin prisma binelui personal.

Sfântul Isaac Sirul, un mare teolog oriental, spunea că nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. Un creştin care caută cerul trebuie să-şi sacrifice micile comodităţi zilnice atunci când clopotul îl cheamă în zi de duminică la întâlnirea cu Dumnezeu. Doar aşa va cunoaşte drumul către cer, pe care se merge cu pacea şi binecuvântarea primite la Sfânta Liturghie.

Prof. dr. Alois Gherguţ