Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Anul Sfintei Liturghii - 2019-2020 -

Intenția de rugăciune pentru luna august

Creativitatea lui Dumnezeu

Fie că am urmărit filme documentare despre lumea maritimă, fie că am admirat un acvariu de dimensiuni mai mari sau mai mici, imaginile derulate în fața ochilor noștri ne-au dezvăluit o realitate misterioasă și fascinantă.

Varietatea de forme și culori ale viețuitoarelor și ale vegetației de aici, precum și viața care animă în mod specific pe fiecare dintre specii, ne dezvăluie profunzimea creativității lui Dumnezeu de care omul se simte mereu atras să o deslușească.

Prin bunăvoința Creatorului, multe dintre aceste resurse ale mediului marin reprezintă sursă de hrană, iar pentru o mare parte a populației globului sunt sursă de venit pentru viața de fiecare zi. În unele regiuni cu deschidere la mare sau la ocean se practică pescuitul, turismul, iar navigația pe aceste întinderi de apă fac posibil transferul de mărfuri dintr-o zonă în alta. Răspândite astfel în multe locuri din lume, acestea sunt cunoscute, apreciate sau consumate de un număr impresionant de persoane.

Traficul maritim presupune însă și un grad însemnat de poluare a apelor, prin zgomotul produs de ambarcațiuni, deșeurile care ajung în larg etc. Dintre acestea, deșeurile din plastic sunt cele mai numeroase, acestea provenind și din activitățile economice din zonele de coastă sau de pe continente.

Dacă pentru cei mai mulți dintre noi peisajele marine sunt rezervate doar pentru vacanțe și concedii, pentru alte persoane reprezintă mediul activității zilnice, și aceasta nu este lipsită de dificultăți. Pe lângă specificul și riscurile navigării, lucrătorii maritimi petrec perioade însemnate de timp departe de familiile și țările lor de origine.

Papa Francisc are o atenție deosebită pentru aceste persoane și, în timpul verii, le dedică o zi specială, de obicei, în a doua duminică din luna iulie, când se celebrează Duminica Mării. Anul acesta a fost sărbătorită în ziua de 12 iulie.

Cum altfel am putea să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru fascinanta lume maritimă pe care ne-a dăruit-o, decât aducându-i lui laudă și admirând această lume maritimă, dar mai ales salvgardând creația sa, de dragul său și al generațiilor următoare?!

Îi încredințăm Domnului pe toți lucrătorii maritimi și familiile lor și o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, invocată ca Stella Maris, să-i călăuzească, mai ales atunci când valuri zbuciumate zdruncină barca vieții lor.

Celina Romila



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat