Sub semnul unirii

În fiecare an, luna ianuarie are un caracter special prin evocarea ideii de unire, cu cele două aspecte: cel bisericesc (de promovat) şi cel naţional (de comemorat). Pe de o parte, rugăciuni pentru unirea creştinilor într-o singură Biserică; pe de altă parte, încercări de reanimare a spiritului ce a dus la constituirea statului naţional român prin unirea principatelor. Altfel spus, o privire spre viitor şi o privire spre trecut. Ceea ce nu este încă realizat se doreşte, iar ceea ce s-a împlinit cândva se reaminteşte.

Poate că ar fi bine să reflectăm asupra spuselor poetului: "unire-n cuget şi-n simţiri". Din ambele puncte de vedere.

La 5 ianuarie 1959, patriarhul Atenagoras vorbea despre "necesitatea întâlnirii şi a unirii forţelor spirituale care reprezintă Biserica lui Cristos". La 28 octombrie 1965, Părinţii Conciliari de la Vatican emiteau un Decret despre ecumenism, având ca ţel promovarea refacerii unităţii între toţi creştinii. În cuget şi-n simţiri mai există multe de făcut. Iar în fapt?...

De partea cealaltă, înfăptuirea unirii s-a realizat. Atunci (la 24 ianuarie 1859) şi în etapele ulterioare. Dar câţi dintre cei plecaţi din ţară (nu exilaţi!), care uită să se mai întoarcă, mai gândesc sau mai simt în sens de unire?

Totul pleacă de la şi se întoarce la simţul comunităţii de credinţă, respectiv a celei de neam şi aşa mai departe.

Pr. Cristian Chinez