Biserica în deschidere

În urmă cu mai bine de 40 de ani, teologul italian Luigi Sartori scria în Manifestul libertăţii creştine: "Orice deschidere la nou costă lacrimi şi suferinţe. Nu este vorba de a domestici conflictualitatea prin tehnici de democraţie formală; nu întotdeauna şi nu întru totul instrumentele democratice duc la formarea matură a unor conştiinţe autentice în sensul comuniunii; în orice caz, asta nu ajunge. Tocmai de aceea, Biserica este chemată să înfrunte lumea chiar pe acest tărâm al conflictualităţii. Aici ar trebui să se descopere ca patria împăcării autentice şi profunde a celor diferiţi, dincolo de orice domesticire a tensiunilor, dincolo de orice ascundere a opoziţiilor, ascundere care le-ar condamna pe acestea să se îngroape în conştiinţe şi să sape în ele situaţii de solipsism şi de potenţială duşmănie, pentru a face apoi loc la armistiţii exterioare pur formale". Cât despre instrumentul cu care Biserica operează... "Caritatea este ceva mult mai dinamic şi mai integrant; numai ea poate deschide cu adevărat orice individualitate spre totalitate". Iar de aici, manifestarea universalităţii: "Catolicitatea este dimensiune a spiritului şi a conduitei morale mai înainte de a fi contact spaţial şi formal; este un a şti să trăieşti secundum totum, deschişi faţă de toţi în mod real şi concret". Şi atunci, cine pe cine cuprinde? Fără a fi acaparatoare, Biserica se deschide mereu...

Pr. Cristian Chinez