COVID-19 - O experienţă pe propria piele!

Trăim încă în pandemia pe care a generat-o noul coronavirus. Am tot auzit vorbindu-se despre el. În continuare lăsăm să vorbească vocile celor care au fost infectaţi şi au trăit experienţa spitalizării la Iaşi.

• "Trăiesc o experienţă unică şi copleşitoare, dar, paradoxal, cu multe momente de tihnă sufletească şi trupească. De la fereastra unui salon de spital, lumea pare mică, tristă, dar se descoperă, dacă o priveşti cu tihnă, clară, liniştită, profundă, minunată. Nu mă pot ruga în faţa lui Isus euharisticul, dar îi cer lui Dumnezeu, pe care îl simt prezent aici, ca să-mi trăiesc rugăciunea şi să-mi rog viaţa mai bine ca până acum. Nu mă pot apropia de trandafirii de sub fereastră, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că îi pot privi pe fundalul verde crud al ierbii; nu mă pot duce singur la raftul bibliotecii pentru a-mi alege cartea, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat prieteni care au ales pentru mine lecturi noi. Dincolo de sentimentele care te pătrund doar la auzul cuvântului spital, am descoperit o realitate profundă în care să pot reflecta la fragilitatea vieţii, la responsabilitatea pe care o am faţă de ea şi la momentele când trebuie să mă ridic şi să privesc cerul." (pr. Robert Râtan)
• "Până acum nu am ştiut cum este viaţa de spital şi, când am auzit că testul este pozitiv, m-au trecut toţi fiorii... Despărţirea de cei dragi este ca o ruptură. Aici sunt zile care trec mai uşor, altele sunt apăsătoare. Spitalul te demoralizează, timpul parcă stă în loc, dar am avut şansa că nu eram singură... încă alte cinci surori din comunitate mi-au fost susţinere pe acest drum al suferinţei. În zilele acestea, darul prieteniei a fost de mare preţ. Mesajele, apelurile, rugăciunile celor cunoscuţi au făcut ca această întorsătură a vieţii să fie mai blândă. Cineva îmi spunea: Dumnezeu poate să scoată un bine şi dintr-un rău aparent. Aici am întâlnit oameni cu inimă mare, doctori, asistente, infirmiere, care au fost foarte drăguţi, disponibili. Domnul să le răsplătească dăruirea şi curajul! O iau ca pe o experienţă pe care Dumnezeu a vrut-o în viaţa mea şi de care posibil voi avea nevoie la un moment dat." (sr. Iuliana Sascău)
• "Speranţă, răbdare, încredinţare în mâinile Domnului... Acestea mă însoţesc pe drumul pe care îl am de parcurs în aceste zile. Un drum de încercare, dar menit cu siguranţă spre un scop. Dumnezeu le rânduieşte pe toate şi mă încred în voia sa. Experienţa COVID-19. O angoasă în multe suflete. Pozitivitatea nu mai este atât de pozitivă. Cineva care fusese testat spunea: Negativul nu a sunat nicicând atât de pozitiv. În orice lucru este ceva bun, trebuie privit doar din unghiul potrivit. Este un timp de cultivare a răbdării, a abandonării în voia Domnului, a încrederii că totul va trece. Atât timp cât Domnul e cu noi, cine e împotriva noastră? În jurul meu pluteşte un amalgam de sentimente: bucuria negativităţii, dezamăgirea pozitivităţii, tristeţea încercării, aşteptarea plecării... Dar, mai presus de toate, speranţa vindecării! Ea este arma noastră! Curaj tuturor!" (Cristina, medic rezident)
• "Cu o zi înainte de a primi rezultatul testului, versetul aplicaţiei de pe telefon afişa: Fii tare şi curajos! Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge. Aceste cuvinte m-au liniştit şi m-au făcut să accept gândul că rezultatul poate fi pozitiv şi că trebuie să merg la spital. Aşa a fost! Ele m-au însoţit pe tot parcursul internării şi, deşi am avut un moment de tristeţe interioară, am simţit din nou puterea lor, atât direct, cât şi prin oamenii prin care Dumnezeu mi-a fost alături: părinţi, oameni de suflet, prieteni cu inimi de aur, cadre medicale binevoitoare şi disponibile. Obişnuiam să spun, când vorbeam cu cei din jur despre virus, că nu e important să nu-l am, ci, indiferent cum va decide Domnul, să-l simt pe el cu mine şi sigur voi trece prin toate. L-am simţit. M-am simţit iubită! Şi nu a permis ca descurajarea să mă cuprindă, în ciuda efectelor adverse ale medicaţiei sau singurătăţii fizice din primele zile. Cine va fi pozitiv la testare să nu se descurajeze: să se roage ca Domnul să fie cu el. El oricum este, însă rugăciunea ne face să simţim asta." (Ana Moraru, medic rezident)

Pagină realizată de pr. Cristian Diac