Divino Amore

Sanctuarul situat în sud-estul Romei, chiar dacă se află în localitatea Castel di Leva, este cunoscut cu acest titlu: "Divino Amore". Este iubit de creştinii din Roma, fiind un important loc de pelerinaj: în fiecare noapte de sâmbătă spre duminică, cei care doresc merg pe jos din Roma, cale de 14 km. Se pleacă din Piaţa Capena (în apropiere de Circo Massimo) şi se ajunge dimineaţă, când se celebrează Liturghia pelerinului.

Istoria sanctuarului începe în primăvara anului 1740. Un pelerin venit de la Roma se rătăceşte pe câmp, în apropierea localităţii Castel di Leva. Pe o colină, nu departe, vede câteva case şi un castel părăsit, spre care se îndreaptă sperând ca cineva să-l ajute să găsească drumul. Dintr-odată însă este atacat de o mulţime de câini periculoşi. Pelerinul, înfricoşat, şi-a aruncat privirea spre turnul castelului, unde era o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. Invocând-o pe Maria, a fost imediat salvat. Câinii s-au liniştit şi chiar au dispărut. Nişte păstori aflaţi în zonă, alarmaţi de strigătele puternice ale omului rătăcit, s-au apropiat de el. I-au ascultat povestirea păţaniei sale şi i-au arătat drumul spre Roma. Nu se cunoaşte numele pelerinului, dar vestea salvării sale s-a răspândit cu repeziciune.

În luna septembrie a anului 1740, icoana este dezlipită de pe turn şi transferată în bisericuţa din apropiere.

La data de 19 aprilie 1745, a doua zi de Paşti, este mutată în biserica nouă construită în apropierea vechiului turn. Este aşezată deasupra altarului principal, unde se află şi azi. Cu acea ocazie, venind aici mari mulţimi de credincioşi din Roma şi din împrejurimi, Papa Benedict al XIV-lea a decis să ofere indulgenţă plenară nu numai pentru acea zi, dar şi pentru toată săptămâna de după aceea.

Zeci de congregaţii religioase au fost interpelate să preia custodia sanctuarului, dar, fiind zonă izolată şi pericol de tâlhari, nimeni nu şi-a asumat riscul.

La început a locuit aici un eremit. Începând cu anul 1805, veneau câţiva preoţi doar pentru perioada Rusaliilor, fiind pelerinaje mai numeroase.

În anul 1840, la împlinirea centenarului, biserica a fost restaurată, iar Via Ardeatina, care duce spre sanctuar, a fost reamenajată. Cu acest prilej, sărbătorile au început în ziua de Rusalii şi au durat şapte zile. A participat şi Regele Miguel I al Portugaliei. După aceste festivităţi, din nefericire, sanctuarul pierde din strălucirea sa. Abia în anul 1930, când intră în jurisdicţia Vicariatului Romei, sanctuarul cunoaşte o nouă înflorire, fiind numit aici un rector. Primul său rector a fost Umberto Terenzi, căruia i s-a deschis proces de canonizare. El supravieţuise miraculos unui grav accident întâmplat în apropierea sanctuarului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 24 ianuarie 1944, icoana este purtată triumfal la Roma, mai întâi în biserica "San Lorenzo in Lucina". Papa Pius al XII-lea, simţind pericolul ce plana asupra Romei, a invitat catolicii romani să se roage, în octava Rusaliilor, în faţa icoanei de la "Divino Amore". Se spune că zilnic se împărtăşeau în această biserică 15.000 de persoane. De aceea, icoana a fost transferată ulterior în biserica "Sfântul Ignaţiu de Loyola". În urma acestor intense rugăciuni, Roma a fost salvată de bombardament. Drept mulţumire, papa a celebrat în faţa icoanei o Liturghie de mulţumire la 11 iunie 1944.

Astăzi, pelerinul poate vedea aici, în partea de sus, pe deal, vechiul turn şi biserica aceasta care adăposteşte icoana. La baza colinei se poate vedea noul sanctuar de dimensiuni impresionante (poate adăposti 1.500 de pelerini). La 8 ianuarie 1996, cardinalul Camillo Ruini a sfinţit şi a aşezat piatra fundamentală.

Sanctuarul a fost consacrat de Papa Ioan Paul al II-lea, însoţit de toţi episcopii din regiunea Lazio, la data de 4 iulie 1999.

Pr. Iosif Dorcu