Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* B.P. (e-mail). "Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce am făcut în timpul stării de urgență, i-aș răspunde că m-am regăsit pe mine însămi. În primele săptămâni de pandemie, sinceră să fiu, stăteam la televizor ore în șir și, pe lângă mine, întreaga familie. Noroc că am avut putere de convingere și am hotărât împreună cu familia să ne uităm din când în când doar la știri și să urmărim mai des Liturghia transmisă din catedrala din Iași. Acum vă scriu cu toată sinceritatea despre trăirile mele cu privire la «starea de urgență» a sufletului meu din timpul Postului Mare și al Paștelui. Au fost cele mai intense și profunde momente în care mi-am trăit credința. Și acest lucru vi se datorează și dv. pentru că ne-ați stat alături și ați făcut posibil să ne rugăm împreună la sfânta Liturghie, Calea crucii, adorație și să ne înălțăm mintea către Dumnezeu prin predicile, catehezele și cântecele frumoase. Când se apropia ora fixată pentru Calea crucii sau Liturghie, toată lumea se pregătea pentru acest moment. Uneori, copiii îmi aminteau spunând: «Mama, vino că începe părintele fără tine», și fiecare își găsea un loc în sufragerie ca să poată fi cât mai atent. Nu aș zice că am supraviețuit, ci am trăit din plin toate momentele, iar pe lângă mine, și soțul; iar atunci când părinții sunt bine, implicit intră și copiii. Mulți spun că acest virus este un foarte mare rău și eu sunt întru totul de acord! Dar pentru mine și familia mea este un mare bine și o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Sună paradoxal, nu? Acum așteptăm cu nerăbdare să putem merge la biserică și să povestim și altora ceea ce am trăit noi; cu mare dor așteptăm acest lucru! Eu cred că ați primit multe mesaje de mulțumire și apreciere și de la alte persoane, dar eu vreau să mai adaug un mare «mulțumesc» și să vă spun că am trecut peste situația gravă din familia mea datorită dv. Dacă nu se transmiteau sfintele Liturghii pe internet ar fi fost, într-adevăr, o mare catastrofă pentru familia mea și cred că eram divorțată deja. Acum doresc să-i mulțumim lui Dumnezeu și tuturor celor care s-au trudit pentru noi: episcopilor, preoților și surorilor, precum și celor de la pupitrul tehnic! Mulțumim, o meritați din plin!"

Citind mesajul dv., ne-ați transmis emoțiile pe care le-ați trăit. Astfel de mesaje ne dau curaj și ne îmbucură. Ne rugăm în continuare ca bunul Dumnezeu să se îndure de noi pentru a ne putea revedea sănătoși.

* Maria (e-mail). "Sunt în Italia de aproximativ 25 de ani și lucrez la un cămin de bătrâni ca asistentă medicală. Nu sunt căsătorită și nici nu am intenționat acest lucru pentru că din adolescență mi-am dorit să-l urmez pe Isus într-o viață dedicată lui. Inițial am voit să mă călugăresc, dar, lucrând aici, mi-am dat seama că sunt utilă pentru bătrâni. Pe lângă satisfacția de a lucra și starea materială bună, mi-am dat seama că nu sunt împlinită, că nu fac suficient pentru suflet. Sunt sigură că oriunde aș fi lucrat, poate chiar și în România, nu m-ar fi ocolit încercările și ar fi trebuit să-mi port crucea de fiecare zi. E dificil sau chiar insuportabil câteodată să-l imiți pe Isus, care zice: «Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la el însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze» (Mt 8,34)".

Ne bucurăm că ne-ați scris și vă mulțumim că ați scos în evidență un lucru esențial pentru un creștin adevărat, acela că nu activismul pentru o stare materială bună ne face fericiți. În cartea "Îl cunoști pe Fiul?", de Tomas Spidlík, Ed. "Galaxia Gutenberg", p. 31-32, am găsit un text care se potrivește cu frământările dv.: "Primii discipoli nu au trebuit să învețe nimic din cărți, ci doar să-l privească pe cel din fața ochilor lor. Tema imitațiunii lui Cristos ocupă un loc extrem de important în istoria spiritualității. Sfântul Ioan Climaco spune: «Creștinul este cel care-l imită pe Cristos în măsura posibilităților omului, prin cuvinte, fapte și gânduri» (...) Predicatorilor le place să ilustreze acest aspect printr-un exemplu. Se spune că un tânăr pictor era mare admirator al faimosului maestru Dominichino. A hotărât să imite una dintre picturile acestuia dintr-o biserică. Munca i-a fost încununată de succes până la momentul în care a trebuit să picteze fața personajului. În ciuda tuturor eforturilor făcute, rezultatul era tot timpul negativ, ceea ce ieșea era diferit de original. Disperat, a aruncat pensonul. În acel moment s-a apropiat de el un domn în vârstă, care îl privea de mai multă vreme, a luat pensonul și, cu puțin efort, a terminat pictura. De această dată era adevărata copie a operei marelui maestru. Tânărul îl privea uluit: «Domnule, sunteți un înger!» Bătrânul îi zâmbi: «Nu, nu sunt un înger, sunt Dominichino». Sfinții au o experiență asemănătoare. După multe căderi și slăbiciuni, simt că Isus Cristos pătrunde în ei, el însuși își pictează chipul în inimile lor. Pictorii umani le predau discipolilor metodele de urmat, maestrul divin comunică, în schimb, și «talentul» său".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat