Doamne, cum ştii tu să le aşezi!

Zilele trecute am primit un telefon de la o doamnă care mă întreba - curios, într-o limbă străină pe care întâmplător o ştiu - cine sunt. "Mi s-ar părea respectuos să vă prezentaţi dv., nu eu, care am primit telefonul", i-am răspuns. "Totuşi - a replicat ea - o să vă rog pe dv. să-mi spuneţi cine sunteţi, vreau să văd dacă am sunat persoana potrivită".

Suspansul a crescut şi am continuat să insist: "Doamnă, vă rog respectuos să-mi spuneţi dv. cine sunteţi, pentru că dv. aţi sunat". - "Bine, dacă dv. nu vreţi să-mi spuneţi cine sunteţi, eu sunt N., fiica lui N.".

Numele îmi spunea ceva, dar nu mi-ar fi trecut prin minte că putea fi chiar fiica unei prietene de-ale mele din copilărie. Ea era!

Este vorba de fiica unei prietene vecine. Ne jucam împreună când eram mici, apoi ne făceam temele împreună, iar la un moment dat drumurile noastre s-au despărţit. Între timp, eu m-am căsătorit şi am plecat din sat, fără să mai ştiu nimic de prietena mea.

Aveam să aflu mai târziu că această prietenă, după o experienţă neplăcută, a rămas însărcinată şi a născut o fetiţă, dar pe care, din cauze mai puţin cunoscute, a abandonat-o chiar la maternitatea unde o născuse. Prin nu ştiu ce împrejurări această fetiţă a fost înfiată de o familie dintr-o altă ţară. Între timp, după deschiderea graniţelor, ca mulţi alţi români, şi mama naturală a acestei fetiţe s-a dus la muncă într-o ţară străină, departe de casă.

La un moment dat, tânăra care m-a sunat mi-a spus, printre altele: "Într-o zi, când eram la şcoală, am întâlnit o doamnă pe stradă. Semăna izbitor cu mine, dar nu am avut curajul să o abordez, pentru că am considerat că nu e de bun-simţ. I-am vorbit mamei adoptive de ea, iar mama mi-a dat de înţeles că mă înşel, că mi se pare, că se întâmplă ca oamenii să semene între ei. Cred că am mai întâlnit-o de cel puţin cinci ori, apoi nu am mai ştiut nimic de ea. O dată chiar ni s-au întâlnit privirile, dar am trecut mai departe.

Într-o zi, la biserica pe care o frecventam, era o înmormântare. Pe sicriu - o fotografie care semăna izbitor cu doamna pe care o întâlnisem. Şi, pentru că nu am avut curajul să merg imediat să întreb despre cine era vorba, m-am dus mai târziu la parohie şi am cerut câteva detalii despre înmormântare. Părintele mi-a spus ceva, dar pentru siguranţă m-a trimis la primărie. Atât ştia, că era o străină.

La primărie, găsind o doamnă drăguţă, după ce i-am explicat de ce am venit, a căutat în arhivă şi a găsit o copie a cărţii de identitate a răposatei. Era născută în România, exact în localitatea pe care o aveam şi eu pe certificatul meu de naştere, şi venise ca îngrijitoare pentru un bătrân. Din aproape în aproape, după zeci de telefoane, după zeci de refuzuri, am aflat că aceea era mama mea naturală! Murise de cancer..."

Istoria era uimitoare! Tânăra mă sunase ca să mă întrebe dacă o pot ajuta să-şi găsească bunicii şi, eventual, fraţii şi surorile - dacă erau -, fiindcă tatăl ar fi fost mai greu de găsit, dată fiind întâmplarea neplăcută în urma căreia fusese concepută. Între timp a aflat cine sunt bunicii materni şi chiar i-a mulţumit deja bunicii pentru că fiica ei nu a avortat-o, chiar dacă a abandonat-o la spital: Dumnezeu a avut grijă să-i găsească o familie adoptivă frumoasă, cu doi părinţi care o iubesc la fel de mult cum ar fi iubit-o proprii părinţi naturali.

La finalul convorbirii noastre de atunci, care a durat vreo două ore, după ce am depănat tot felul de amintiri legate de mama ei, mi-am spus: "Doamne, cum ştii tu să le aşezi!" (Corina)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba