|
Sub stropii credinței, la întâlnirea cu papa Francisc. Interviu cu pr. Adrian Blăjuță Se împlinește, la 1 iunie, un an de la sărbătoarea întâlnirii cu papa Francisc la Iași, în cadrul vizitei apostolice pe care a făcut-o în România, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019. Este o ocazie să rememorăm acest eveniment împreună cu pr. Adrian Blăjuță, director al Oficiului pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Iași, care a făcut parte din echipa de organizare a vizitei papei la Iași, fiind responsabil de comunicare al evenimentului. - Vestea oficială a vizitei papei Francisc în România a venit la 11 ianuarie 2019, dar se știa deja mai înainte despre ea și că papa va veni și la noi, la Iași? Deja a trecut un an de la această vizită care ne-a lăsat o mare moștenire spirituală, socială și culturală, dar mai ales a lăsat o amprentă puternică în inimile noastre, ale atâtor români care l-au întâlnit pe papa. Când sfântul papă Ioan Paul al II-lea a vizitat România, între 7 și 9 mai 1999, el a rămas doar la București, manifestându-și părerea de rău că nu a putut să meargă și să viziteze diferitele zone ale României. Dorința ca papa Francisc să ne viziteze țara i-a fost manifestată deseori, fie de episcopii noștri, fie de preoți, de persoane consacrate sau chiar de credincioși laici care au avut ocazia să îl întâlnească. Desigur, au fost și invitațiile oficiale din partea Conferinței Episcopilor din România, a președintelui și primului-ministru al României. Invitația a fost reînnoită la vizita ad limina, din noiembrie 2018. În cea de-a doua parte a lunii decembrie a anului 2018 am aflat că papa va vizita România anul următor. Deși nu era o veste oficială, ne-a bucurat mult, mai ales că printre localitățile vizate era și orașul Iași. Deja ne gândeam unde ar fi mai potrivit să fie primit papa, iar esplanada din fața Palatului Culturii a fost considerată cea mai bună locație. Îmi amintesc că PS Petru Gherghel, cuprins de emoție și bucurie, a și spus câteva cuvinte despre vizită, la Liturghia din ziua de 1 ianuarie. Vestea oficială a venit de la Vatican în ziua de 11 ianuarie, preluată de Conferința Episcopilor Catolici din România și, desigur, de Episcopia noastră de Iași. - Cum a fost să coordonați comunicarea acestui eveniment, atât în timpul pregătirii, cât și în ziua propriu-zisă a întâlnirii cu Sfântul Părinte? Ca responsabil diecezan pentru comunicare și purtător de cuvânt, am fost binecuvântat să fac parte din echipa de organizare a sărbătorii întâlnirii cu papa Francisc la Iași, cunoscând fiecare pas din organizare, într-o perioadă pe care o consider că va rămâne cea mai intensă și frumoasă din viața mea. Am simțit mari emoții la primul comunicat și la primele declarații de presă, în ziua de 11 ianuarie 2019. Regretatul părinte Cornel Cadar, cel care așa de bine a slujit ca director al Biroului de Presă și purtător de cuvânt al Diecezei de Iași, din cauza bolii nu mai putea vorbi, dar experiența și sfaturile sale mi-au fost cu adevărat esențiale în această perioadă. Anunțul vizitei a avut un mare impact pozitiv asupra românilor, pentru că papa este apreciat și iubit nu doar de către catolici. Dincolo de valoarea maximă de știre pe care a căpătat-o vizita Sfântului Părinte, i-am simțit alături pe jurnaliști în dorința reciprocă de a transmite imaginea Sfântului Părinte și sărbătoarea întâlnirii. Am simțit alături de jurnaliști emoțiile live-urilor de la catedrală, am descoperit cât de important poate deveni un scaun, dacă pe el va sta papa; dar am și zâmbit văzând titrări pe burtieră de genul: "Papa Francisc - turneu de trei zile în România". Dincolo de comunicatele transmise presei, informațiile difuzate în dieceză prin mijloacele noastre de comunicare, interviurile, declarațiile de presă sau cele trei conferințe de presă, am simțit că s-a legat o prietenie cu jurnaliștii în acea perioadă, iar grupul realizat cu această ocazie pe WhatsApp format din aproximativ 40 de jurnaliști a rămas și după. Am privit atâtea chipuri zâmbitoare atunci când se vorbea despre papa Francisc, dar și atâtea impresii frumoase, care aminteau despre simplitatea și umanitatea lui, care ne dezarmează pe toți și ne coboară cu picioarele pe pământ. - Care au fost protagoniștii organizării? Încă de la aflarea veștii a început o mobilizare generală. Alături de comisia centrală și locală de organizare (ÎPS Aurel Percă - coordonator general, pr. Daniel Iacobuț - responsabil cu organizarea celebrărilor, iar eu cu mass-media), s-au stabilit mai multe sectoare de coordonare în dieceză, cum ar fi: voluntari, copii, tineri, familii, tehnic, bolnavi și persoane în vârstă etc. Au fost apoi atâtea persoane din diferite sectoare de activitate care s-au alăturat la organizare, însă dincolo de instituțiile pe care le reprezentau, le-am simțit umanitatea și inimile care băteau pentru primirea cât mai frumoasă și prietenească a papei Francisc, realizând deja acel deziderat al motoului vizitei: "Să mergem împreună!" - Un moment din organizare sau din cadrul întâlnirii care v-a rămas la inimă? Au fost multe momente dificile, dar și multe momente frumoase. Aș aminti numai de 1 iunie. Previziunile meteo pentru această zi, la Iași, erau descurajante, iar ploaia torențială cu grindină ne-a mâhnit mult. Însă a fost de ajuns ca să pună papa piciorul pe pământul Iașiului pentru ca soarele să îndepărteze ploaia, iar stropii ploii să fie înlocuiți cu stropii credinței, stropi care cred că au picurat de-a lungul perioadei de pregătire a întâlnirii, în timpul ei, dar și după plecarea papei. Apropierea papei Francisc de catedrală, văzută pe ecrane, făcea să crească în intensitate seninătatea atât în natură, cât și în inimi și pe chipuri. Poate aveam și noi nevoie să înțelegem mai mult că trebuia să-l lăsăm și pe Dumnezeu să facă partea sa din această întâlnire... Îmi revine des în gând momentul în care eram pe scena jurnaliștilor și priveam spre papa Francisc și spre oamenii care îi ascultau mesajul și îl sorbeau din priviri. Deși oboseala adunată în ultimele săptămâni era însemnată, m-am îndreptat spre cer și i-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima. Așa de mulți oameni împreună și cu toții erau atât de fericiți! În acele clipe au trecut prin fața ochilor lunile de pregătire, sutele de oameni care s-au oferit voluntar. Și sufletul mi s-a umplut de lacrimi de fericire... care au pătruns pe chip. După întâlnire am avut șansa să îi strâng mâna papei, iar în acea strângere de mână a papei i-am purtat pe toți jurnaliștii, spunându-i din inimă un mare "Mulțumesc!". - Ce a rămas după plecarea papei Francisc? A rămas în primul rând o amintire care nu poate fi ștearsă din sufletul celor care l-au întâlnit pe papa Francisc și dorința de a ne pune în mișcare spre cel de lângă noi, de a începe să străbatem potecile care ne despart. Am învățat că tare bine ne este atunci când suntem uniți. Sărbătoarea întâlnirii cu papa a fost cu adevărat un moment istoric și de suflet, românii demonstrând încă o dată ospitalitatea proverbială. Mare dar ne-a făcut Dumnezeu prin vizita papei Francisc, când am reușit să trăim bucuria de "a merge împreună", momente în care am văzut fața caldă, senină și îngăduitoare a românilor apropiați, care pot merge împreună și trebuie să continue să meargă împreună. Sărbătoarea întâlnirii cu papa Francisc continuă prin noi, prin tot ceea ce facem ca să punem în practică îndemnurile sale și prin toate eforturile pe care le depunem pentru ca toți "Să mergem împreună!" A consemnat pr. Cristian Diac
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |