Centenarul nașterii sfântului Ioan Paul al II-lea
La 18 mai 2020 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Karol Wojtyla, viitorul papă Ioan Paul al II-lea. Prin gândirea și activitatea sa grandioasă, acest papă nu este doar o mare figură a Bisericii timpului nostru, la sfârșit și început de mileniu. El este o personalitate a istoriei umanității, pentru care omul, indiferent de apartenența religioasă, de condiția socială sau orientarea politică, nu poate fi gândit și înțeles decât în legătura lui indisolubilă și naturală cu Dumnezeu și cu Isus răscumpărătorul. El este sfântul care orientează pe fiecare, prin scrieri și gesturi simple, spre Dumnezeu.
Centenarul nașterii a fost un prilej de sărbătoare pentru comunitatea Poiana Micului din Bucovina, unde trăiesc catolici de etnie polonă și unde se află singura biserică din Dieceza de Iași dedicată sfântului Ioan Paul al II-lea. PS Iosif Păuleț a celebrat sfânta Liturghie, cu preoții și credincioșii, în curtea bisericii, cerând mijlocirea acestui papă sfânt pentru toți oamenii care se însoțesc cu suferința, pentru cei care îl mărturisesc pe Isus în statornicia credinței și în trăirea virtuților creștine.
Pr. Cristian Diac