De mână cu Dumnezeu (V)

Eşti doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu diavolul, ci ţine-te de mână cu Dumnezeu!

Suferinţa care ne inundă simţurile risipeşte calmul caracteristic lunii florilor, "primăverii" creştinilor, Timpului Pascal. În aceste vremuri de grea încercare, cei care credem în Cristos înviat trebuie să fim "o singură inimă şi un singur suflet": să punem totul în comun ca să dăm mărturie cu multă putere despre învierea Domnului (Fap 4,32-33).

Zilele întunecate de suferinţă ne alungă calmul, ba chiar şi bunăvoinţa. Uneori se risipeşte şi speranţa, iar lipsiţi de ea devenim şovăielnici în credinţă şi iubire. Ne temem de răul care vine. Ne pierdem calmul şi devenim mânioşi. Începem să ne luăm la trântă cu răul, în loc să ne ţinem şi mai strâns de Dumnezeu. Risipim energie căutând vinovaţi pentru ceea ce (ni) se întâmplă. Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinşi de nerăbdare şi ură. Considerăm viaţa o proprietate manipulabilă, iar pe celălalt, un instrument. Devenim mânioşi când nu-l mai putem controla, când descoperim că celălalt este diferit, mai bun sau mai sănătos decât noi. Mânioşi, am vrea să decidem noi moartea şi viaţa, cine să fie cuprins de boală şi cine nu.

Aceasta, în loc să facem linişte şi să invocăm prezenţa Domnului. El poate spune şi astăzi "mării virusate": "Potoleşte-te!" Peste inima noastră s-ar aşeza calmul (Mc 4,39).

Este adevărat: suntem prea mici ca să luptăm singuri cu răul. Însă, deşi mici, avem Duhul înfierii care ne ajută să-i spunem lui Dumnezeu "Tată" (Rom 8,15). Am primit harul credinţei: suntem copii iubiţi de Tatăl şi ne putem ţine de mână cu Domnul care a învins moartea, răul şi boala, cu Domnul care dă speranţă şi viitor. El poate să liniştească pământul zdruncinat de virus, de nelinişte, de ură (Mt 4,23; Ier 29,11).

Când suntem încercaţi de dubii în privinţa eficacităţii luării de mână cu Domnul, să recitim cu smerenie minunea orbului vindecat: "I-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. Isus, luându-l de mână, l-a condus în afara satului" şi l-a vindecat. Iar orbul vedea toate lucrurile clar. Când Dumnezeu te ia de mână, eşti salvat: începi să "vezi clar" lumea şi omul pe care îl desconsiderai, omul de lângă tine, care părea un "copac care umblă", un obiect (Mc 8,22-25).

Să folosim acest timp pentru a cultiva calmul, risipind astfel din noi orice ură, orice mânie, şi devenind fiii Dumnezeului încet la mânie şi plin de iubire (Ex 34,6).

Pr. Laurenţiu Dăncuţă