Speranța și încrederea în Dumnezeu la fericitul Anton Durcovici
În această perioadă de încercare pentru întreaga omenire, tot mai des auzim vorbindu-se despre speranță și încredere, două virtuți care ne ajută să putem trece peste orice încercare.
Speranța este cea care-l face pe om să trăiască timpul prezent cu gândul îndreptat spre viitor, iar încrederea îl ajută să depășească orice neliniște, crezând că toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Aceste virtuți au fost o constantă și în viața fericitului Anton Durcovici.
Cu siguranță, speranța și încrederea în Dumnezeu l-au însoțit pe Anton Durcovici încă din primii ani ai vieții sale. În scrisoarea de felicitare din 26 decembrie 1909 adresată arhiepiscopului Raymund Netzhammer, scria: "Gândul care m-a preocupat cel mai mult în acest timp sfânt al Crăciunului este cel al viitorului meu apropiat și speranța că, poate deja la Crăciunul următor, îl voi putea chema pe altar în mâinile mele pe dragul prunc Isus, mă umple de cea mai mare bucurie". În articolul din Jugendfreund dedicat lui Dante Alighieri, ni-l oferă pe marele poet ca model de speranță, scriind că, deși deziluzionat în așteptările sale și lovit greu de soartă, poetul "speră mereu încă într-un viitor mai fericit", loc care nu poate fi nicidecum infernul, "unde nu mai este speranță", spre deosebire de purgator, "locașul sufletelor care speră", după cum îl numește Durcovici în același articol.
La 26 octombrie 1947, cu doar câteva zile înainte de numirea sa în funcția de episcop de Iași, Anton Durcovici i-a trimis o scrisoare de felicitare nepotului său Toni și soției sale, Marie, pe care îi îndemna să realizeze zilnic sfânta lor "datorie primită prin binecuvântarea lui Dumnezeu... în așa fel încât Cristos regele să domnească" între ei, pentru a putea "privi spre viitor cu speranță".
Conștient că sfânta Fecioară Maria este Maica speranței, la 22 august 1948, episcopul Anton Durcovici, în rugăciunea de consfințire a Diecezei de Iași la Inima Neprihănită a Mariei, în catedrala din Iași, i se adresa astfel: "Fecioară preacurată, Maica harului dumnezeiesc și speranța lumii, ascultă glasul copiilor tăi care te strigă într-ajutor și primește închinarea noastră!"
Și în cadrul predicilor rostite în parohiile Diecezei de Iași a vorbit despre speranță și încredere în Dumnezeu. Astfel, la 4 septembrie 1948, aflându-se la Gherăești, a explicat adevărata devoțiune către Preasfânta Inimă a lui Isus, îndemnând "la mare încredere în această inimă preamilostivă". La Săbăoani, în ziua de 5 septembrie 1948, a predicat despre Dumnezeu și "însușirile lui, mai ales atotputernicia, îndemnând la încredere nestrămutată în el la orice fel de nevoie trupească sau sufletească". La Luizi-Călugăra, la 14 septembrie 1948, vorbind despre Înălțarea Sfintei Cruci, hramul bisericii, a evidențiat puterea dumnezeiască a lui Cristos răstignit pe cruce: "Toți cei care cred în Cristos cel răstignit, își pun nădejdea în el și îl iubesc din toată inima, ascultând de poruncile lui, își vor mântui sufletul, în ciuda oricărei încercări contrare din partea dușmanilor crucii".
La Pitești, la 18 iunie 1949, predicând despre sfinții Petru și Paul, le-a adresat credincioșilor îndemnul "să aibă nestrămutată încredere în milostivirea fără de margini a lui Dumnezeu". La 17 iunie 1949, la Slatina, oferind exemplul sfântului Alois Gonzaga, a arătat care trebuie să fie adevărata speranță a omului: nu atât sănătatea trupească, ci dorința de a fi cu Dumnezeu.
Lecția magistrală de speranță și încredere pe care ne-o oferă fericitul martir Anton Durcovici se află în cuvintele rostite în chinurile Sighetului: "Curaj! Purtați cu demnitate crucea, căci vor veni zile fericite și pentru acest popor atât de încercat!"
Pr. Petru Ciobanu