Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Anul Sfintei Liturghii - 2019-2020 -

Primăvara credinței

Intenția de rugăciune pentru luna mai

Datorită ciclului celor patru anotimpuri, natura renaște în fiecare primăvară. Așa cum după o iarnă grea copacii înverzesc și se întorc la viață, iar frigul și zăpada sunt date uitării pentru a face loc căldurii și miresmelor felurite, tot așa și credința noastră are nevoie periodic de reîmprospătare.

Încă traversăm o perioadă de grea încercare, dar trebuie să păstrăm în suflet speranța și bucuria întâlnirilor viitoare. Mai mult ca oricând Dumnezeu își face simțită prezența în inima noastră prin rugăciunile pe care le înălțăm către el, prin fidelitatea pe care i-o arătăm când ne este greu și prin gândul nostru pentru cei încercați și aflați în suferință.

Au nevoie de rugăciune în special preoții, diaconii și persoanele consacrate, care-i slujesc Domnului și care permanent se bazează pe energia și pe sprijinul Duhului Sfânt pentru a-l putea vesti tuturor, în orice condiții. Ca urmare a promisiunilor făcute în ziua hirotonirii lor, cum este, spre exemplu, promisiunea sărăciei, preoții se pot afla în dificultate în slujirea lor. Încercările și ispitele sunt mai numeroase, iar ei pot deveni, mai ales pentru cei slabi în credință sau rău intenționați, prilej de scandal sau defăimare. Mulți dintre cei care lucrează în via ta sunt răspândiți în țări sărace, necivilizate sau unde religia creștină reprezintă doar o minoritate. Mai ales aici se lovește atât de mult în Biserică, în preoți și în cei care aleg să te urmeze.

În special pentru aceștia ne rugăm, Doamne, pentru cei care trăiesc și lucrează în medii defavorizate: pentru ca societatea în care își desfășoară misiunea să nu le fie neprielnică în răspândirea învățăturii tale, chiar și celor mai săraci dintre săraci. Dar te rugăm și pentru cei care se apleacă asupra Bisericii tale cu intenții murdare: să le luminezi mintea și sufletul și să îi întorci cu gânduri bune spre oameni și spre tine. În această lună mai, dorim să o slăvim pe Preasfânta Fecioară, purtându-i în rugăciune, din îndemnul Sfântului Părinte papa Francisc, în special pe preoți și pe toți aceia care propovăduiesc evanghelia celor săraci și greu încercați: te rugăm, Doamne, să îi copleșești cu harurile tale și să îi ocrotești!

Ana Dura



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat