Învierea - optimismul lui Dumnezeu

În zilele noastre, în faţa atâtor crize ce cuprind lumea întreagă, cu precădere cea generată de noul coronavirus, este aproape imposibil să nu cazi în ispita pesimismului. Reflectând la toate repercusiunile bolii - cum ar fi separarea de cei dragi, privarea de libertatea de a ne întâlni, blocarea gesturilor până nu demult normale, şi ajungând până la a nu mai participa la sfânta Liturghie -, gândul m-a dus la povestea a trei misionari răpiţi de o grupare ISIS în nordul Camerunului.

Era în noaptea de 4 aprilie 2014 când pr. Giampaolo, pr. Gianantonio şi sr. Gilberte au fost răpiţi de o grupare nigeriană a fundamentaliştilor islamici. Preoţii şi sora, doar cu hainele de pe ei, au început aşa cele 57 de zile de teroare în savana nigeriană. Aveau să spună cum, bătuţi fiind, au dormit sub cerul liber, cum trei copaci de tamarind le-au ţinut de umbră şi i-au ferit de ploaie, cum au împărţit o singură pereche de sandale pe când nu mai puteau merge prin spini, cum au împărţit 10 kg de spaghete, o cutie de bulion amar şi ceva biscuiţi uscaţi. Apa le era oferită într-un bidon de benzină, de care cu greu îţi puteai atinge buzele. Când au găsit câteva pliculeţe de ceai s-au bucurat mult: le foloseau, le uscau şi le utilizau din nou a doua zi. Cu trecerea timpului, şi rugăciunea le-a fost interzisă când răpitorii şi-au dat seama ce fac. Recitarea Rozariului se făcea în gând, în inimă, în linişte. Când soldaţii mergeau să se roage din Coran, recitau şi ei din memorie fragmente evanghelice.

"Micul infern, pe care nimeni nu ar trebui să-l trăiască vreodată - aveau să spună cei trei -, a reprezentat şi un timp de har în care am trăit la maxim caritatea, fraternitatea, atenţia faţă de aproapele, mortificaţia, prudenţa, comuniunea, renunţarea pentru celălalt". Experienţa despuierii de toate i-a făcut conştienţi că omul, deşi are nevoie de foarte puţine lucruri pentru a trăi, nu va putea supravieţui fără solidaritate şi caritate.

Eliberarea a fost considerată de misionari ca o înviere, căci, aşa cum Isus a înviat din morţi, la fel şi ei au revenit la viaţă şi, aşa cum după înviere Isus era transfigurat, la fel şi ei erau transformaţi.

"Astăzi ne simţim obligaţi să regândim proiectele, să acceptăm că nu putem înţelege şi controla toate şi să ne încredinţăm mai mult lui Dumnezeu, dacă vrem să trăim senin", spunea pr. Gianantonio. "Nu am căutat această experienţă, nu ne-am dorit-o, ne-am trezit pur şi simplu trăind-o, fără să o putem schimba. A trebuit să găsim resursele pentru a reaprinde speranţa şi ne-am agăţat de optimismul lui Dumnezeu, care este Învierea". Pr. Giampaolo a completat: "Ne-am îmbogăţit, în final, cu experienţa spirituală a creştinilor prigoniţi şi izolaţi".

Optimismul lui Dumnezeu înseamnă a privi dincolo de orizont, pentru a vedea soarele care trebuie să răsară. Pot exista nori negri, aşa cum simţim în aceste zile, o îngrijorare în stare să stârpească toată tihna vieţii noastre, întrebări despre mersul lucrurilor. Dincolo de toate este lumina. La urma urmei, învierea semnifică trecerea dincolo de Vinerea Mare şi faptul de a-l vedea pe Cristos şi, prin el, pe noi toţi transfiguraţi. Aşa sperăm să privim şi noi Paştele în zilele actuale. Cristos a înviat!

Pr. Florin-Petru Sescu