Intimitatea credinţei

"Biserica, în vremuri tulburi ca şi în timpuri măreţe, trăieşte în intimitatea cea mai profundă a credinţei acelora care au o inimă simplă, aşa cum a trăit, în felul acesta, Israelul, chiar şi în timpuri în care legalismul fariseilor şi liberalismul saduceilor desfigurau faţa poporului ales. Credinţa rămânea vie în cei care erau cu inima simplă: tocmai aceştia au transmis Noului Testament flacăra speranţei; numele lor sunt ultimele ale vechiului popor al lui Dumnezeu şi totodată primele ale celui nou: Zaharia, Elisabeta, Iosif, Maria. Credinţa acelora care sunt cu inimă simplă, aceasta este comoara cea mai de preţ a Bisericii". Astfel de cuvinte, rostite de un gigant al Bisericii Catolice cum este Joseph Ratzinger, identifică poziţionarea corectă faţă de adevăratele valori, dar şi importanţa a ceea ce ţine de inimă: interioritatea.

Cât despre numărul celor care susţin, prin credinţa lor simplă, Biserica, nu putem avea o evidenţă. Poate tocmai datorită faptului că ţine de interior. Totuşi, un teolog ecumenic, Friedrich Heiler, riscă o apreciere: "Multe milioane de oameni consideră Biserica romană ca o mamă spirituală în al cărei sân se ştiu în siguranţă, atât în ceea ce priveşte viaţa cât şi în ceea ce priveşte moartea". Iar această siguranţă vine cu certitudine de la Răstignitul-Înviat, cel unit în mod intim cu Biserica sa. Ce poate fi mai frumos decât un astfel de spirit pascal!

Pr. Cristian Chinez