De mână cu Dumnezeu (IV)

Eşti doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu diavolul, ci ţine-te de mână cu Dumnezeu!

Ce virtute ţi-ar plăcea să ai peste 5-10 ani? Ce simţi acum că ar putea înfrumuseţa sufletul tău? Ce virtute ar face viaţa ta mai armonioasă? Sfântul Anton abate spunea: "Cel care bate fierul mai întâi se gândeşte ce va face: seceră, sabie, secure. Aşa şi noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar".

Prezenţa lui Cristos cel veşnic viu devine o binecuvântare pentru omenirea încercată de suferinţă. Avându-l alături, putem cere orice şi vom primi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină (cf. In 16,23-24). Ce virtute simţim că ne lipseşte? Să nu ne concentrăm doar pe păcatele care ne întunecă viaţa şi sărbătorile, ci să ne inventariem virtuţile: să valorificăm ce avem şi să cerem cu smerenie şi credinţă ce ne lipseşte.

Acum este timpul potrivit (cf. 2Cor 6,2)! Astăzi este în mijlocul nostru Isus din Nazaret, om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Oare poate fi ceva mai fascinant decât să stai în prezenţa Celui care învinge moartea? Ce poate fi mai liniştitor decât să te poţi ţine de mână cu un Dumnezeu iubitor de oameni, cu Domnul care din iubire învinge moartea, păcatul, răul?

Este adevărat că nu toţi simt şi trăiesc iubirea Celui Înviat. Dacă roadele învierii nu ajung la noi înseamnă că nu am îmbrăţişat tot adevărul. Lipsa de sinceritate este o piedică în întâlnirea cu Cristos: Adevărul nu poate sta împreună cu ipocrizia. Cel Înviat este lumina care alungă întunericul făţărniciei. Cine vrea să-l întâlnească trebuie să fie complet sincer şi transparent în trăirea vocaţiei sale.

Într-una dintre călătoriile papei Ioan Paul al II-lea, un copil s-a apropiat de el şi i-a zis: "Te ştiu! Te ştiu de la televizor! Eşti papa! Te ştiu şi mă bucur să văd că în realitate eşti ca la televizor şi la televizor eşti ca în realitate... Mereu acelaşi!"

În acest timp de har, prezenţa Celui mort şi înviat ne încurajează să îmbrăţişăm sinceritatea şi să îndepărtăm orice urmă de ipocrizie. Rodul învierii este de a fi mereu aceiaşi: în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, în caz de boală ca şi în timp de sănătate, în tristeţe şi în fericire. Totul este posibil pentru cel care se ţine de mână cu Dumnezeu, care este acelaşi ieri, astăzi şi în veac (cf. Evr 13,8).

Pr. Laurenţiu Dăncuţă