Cutia speranţei. Conştientizarea unei mâini întinse...

Gândul nostru misionar din luna martie porneşte de la rememorarea unor întâmplări din misiunile noastre din Kenya şi Coasta de Fildeş petrecute în ultimii ani şi relatate de misionarii noştri.

Prima întâmplare este povestită de pr. Isidor Mîrţ şi s-a petrecut în ajunul sărbătorii sfântului Anton de Padova, în misiunea din Maikona, Kenya. O mamă păgână cu un copil bolnav în braţe a venit la misiune cerând ajutorul. Copilul ei, deşi a fost dus la vraci, era acum grav bolnav şi avea nevoie de îngrijire. Asistenta medicală, după ce l-a văzut, a spus că trebuie dus de urgenţă la spitalul din Marsabit, aşa că părintele a pornit imediat. Pe drum i-a spus femeii să se roage şi să stea liniştită pentru că sfântul Anton, pe care a doua zi aveau să-l sărbătorească, va face o minune şi pentru ea. Însă uzura maşinii şi-a spus cuvântul şi a făcut ca aceasta să cedeze tocmai în mijlocul deşertului. Părintele a intrat în panică pentru că era pe înserat, a scos însă rozariul şi a pornit pe jos spre Marsabit pentru a cere ajutor. După ce a parcurs o parte din drum, şi-a ridicat ochii spre cer, era deja întuneric, el termina cel de-al treilea Rozariu, şi a spus: "Sfinte Antoane, am vorbit atât de mult despre tine şi te-am lăudat, de ce laşi copilul să moară!?" În acel moment, povesteşte el, farurile unei maşini s-au arătat de după o colină. Acea maşină, care din întâmplare era pe întuneric în deşert, a fost salvarea copilului, dar mai important este că după această întâmplare mama şi copilul s-au botezat şi au devenit creştini.

A doua întâmplare s-a petrecut anul trecut tot în Kenya, în localitatea Forole, acolo unde misionarii au mers să ducă hrana pentru grădiniţe. Când au ajuns la şcoală, educatorul le-a cerut să stea de vorbă cu o fetiţă care părea foarte agitată şi care, spuneau ei, părea posedată. Misionarii le-au cerut tuturor să vină la biserică şi să se roage împreună Rozariul. Când erau la final fetiţa s-a liniştit şi şi-a revenit. A mărturisit că o persoană cu un chip ciudat o tot necăjea de ceva vreme. După această întâmplare şi-a exprimat dorinţa de a fi creştină.

A treia întâmplare povestită de pr. Gabriel Cimpoeşu s-a petrecut în Coasta de Fildeş. Într-o zi, pe când se pregătea să meargă într-o comunitate pentru a celebra sfânta Liturghie, s-a oprit într-un sat pentru a lua cu camioneta misiunii un grup de credincioşi care să anime Liturghia. Atunci când a voit să pornească, oamenii l-au rugat să mai aştepte un moment pentru că trebuie să mai vină cineva. Persoana aşteptată era o femeie ce se ocupa cu vrăjitoria şi care a fost invitată de comunitatea creştină să participe la sfânta Liturghie. După ce a ascultat cuvântul Domnului, s-a rugat şi a participat la sărbătoarea creştinilor catolici, i-a încredinţat părintelui Gabriel toate lucrurile magice pe care le folosea şi a cerut să fie creştină.

La finalul acestor întâmplări relatate, trebuie recunoscut că există un şir de protagonişti ai muncii misionare: misionarul - care îşi asumă cu mult curaj responsabilitatea misionară; grupurile misionare de rugăciune - care îi susţin prin rugăciune în momentele dificile ale activităţilor lor; grupurile de binefăcători ai misiunilor - care susţin material activitatea misionară, atât pe plan umanitar cât şi al evanghelizării. Doar atunci când toate acestea lucrează împreună, doar atunci munca misionară oferă rodul său cel mai frumos şi bogat.

"Cutia speranţei" - acea cutiuţă mică pentru misiuni care, în Dieceza de Iaşi, de mulţi ani ajunge şi rămâne în casele oamenilor pe tot parcursul Postului Mare, este o formă de implicare în munca misionară. Ce ar fi un misionar fără un mijloc de transport sau fără susţinerea proiectelor de viaţă pentru oamenii sărmani pe care-i păstoreşte!? Vă mulţumim că ne susţineţi!

Pr. Florin-Petru Sescu