Să ne rugăm cu papa
Împreună fideli adevărului
Încă din primii ani, realitatea persecuției a fost prezentă în istoria Bisericii, oferindu-i creștinului ocazia de a trăi la nivelul cel mai înalt iubirea, asemenea lui Isus.
"Vom câștiga cu dragostea, nu cu armele", este concluzia la care avea să ajungă Karol Wojtyla în timpul războiului. Acesta poate fi și răspunsul nostru dat în fața răului care, sub diverse forme, se manifestă și astăzi.
Puțin înțeles de mulți oameni, creștinul bine înrădăcinat în viața de credință este dispus să lupte până la sânge împotriva păcatului, din iubire față de Isus. Cât de importantă este fidelitatea față de adevăr și cât de frumoasă și rodnică poate fi mărturia creștinului!
Sfântul Părinte papa Francisc nu încetează să ne amintească de mărturia celor care și astăzi continuă să fie forța dătătoare de viață a Bisericii. Mai mult ca oricând, în astfel de momente critice, devine tot mai stringentă nevoia de a întări legătura unității tuturor creștinilor care împreună formează trupul lui Cristos și respiră același suflu al Duhului Sfânt.
Mulțumim Domnului pentru tăria martirilor și să ne deschidem inimile pentru a veni în ajutorul celor care continuă și astăzi să sufere în diverse moduri pentru a face să crească pe pământ împărăția lui Dumnezeu!
Iuliana Eva