Început de misiune
PS Aurel Percă a participat la instalarea arhiepiscopului Marek Je(draszewski ca mitropolit al Cracoviei, sâmbătă, 28 ianuarie, în catedrala din Cracovia (Polonia). Au concelebrat aproximativ o sută de episcopi din Polonia și din alte țări. Din România au mai participat pr. Daniel Ghitiu, pr. Stanislav Cucharec și Ghervazen Longher, președinte al Uniunii Polonezilor din România.
În timpul ceremoniei a fost citită bula de numire a noului arhiepiscop, apoi nunțiul apostolic, arhiepiscopul Salvatore Pennacchio, a înmânat noului mitropolit cârja episcopală, simbol al autorității pastorale. Noul arhiepiscop s-a așezat pe scaunul episcopal, aducându-i-se omagiu din partea reprezentanților clerului și a credincioșilor diecezei.
Fostul arhiepiscop, cardinalul Stanislaw Dziwisz, a promis în discursul său că va sluji în continuare Bisericii din Cracovia după puterile sale. Este important de menționat că, în multe rânduri, cardinalul Dziwisz a fost alături de Biserica noastră locală de Iași.
Încununarea vizitei delegației din Dieceza de Iași a fost momentul când părintelui Daniel Ghitiu i-a fost înmânată relicva sfintei Faustina Kowalska, pentru Sanctuarul Divinei Îndurări de la Gherăești.
Pr. Stanislav Cucharec