Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Pelerinaj la Lourdes

PS Aurel Percă a participat la cea de-a XXV-a Zi Mondială a Bolnavului celebrată anul acesta la Lourdes, în Franța, în perioada 10-13 februarie. Au participat trei cardinali, aproximativ 40 de episcopi și 1.000 de preoți, responsabili sanitari și directori de spitale, bolnavi și aproximativ 50.000 de pelerini.

Programul a început vineri, 10 februarie, prin saluturile adresate de Mons. Nicolas Brouwet, episcop de Tarbes și Lourdes, cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat și delegatul papei la acest eveniment, și cardinalul Peter Turkson, prefect al dicasterului pentru serviciul dezvoltării umane integrale. Seara, cardinalul i-a însoțit pe pelerini în timpul procesiunii tradiționale cu lumânări la sanctuarul marian, aducând salutul papei Francisc tuturor celor prezenți și amintind că "fragilitatea nu anulează niciodată demnitatea preaînaltă și intrinsecă a fiecărei ființe umane". Ea "este ceva ce nimeni nu poate șterge sau compromite".

Liturghia internațională de sâmbătă, 11 februarie, a fost prezidată de cardinalul Parolin care i-a îndemnat pe cei prezenți să nu fie înfrânți de temeri în slăbiciunile bolii, ci să o ia ca model pe Maria care cu acel "iată-mă" al său a avut un rol de neînlocuit în istoria mântuirii și a Bisericii.

În după-amiaza aceleiași zile, Eminența Sa a ținut o meditație în timpul celebrării adorației euharistice; a urmat apoi ritualul ungerii bolnavilor și vizitarea unui spital și a unui centru de recuperare a dependenților de droguri.

Ziua de duminică, 12 februarie, a cuprins Liturghia celebrată de cardinalul Turkson și două conferințe despre grija milostivă față de cei bolnavi.

"Doresc să vă încurajez pe toți să contemplați în Maria, vindecătoarea bolnavilor, garanta duioșiei lui Dumnezeu față de orice ființă umană", a fost mesajul papei Francisc adresat bolnavilor sâmbătă, 11 februarie, pe contul său de Twitter.

Ziua Mondială a Bolnavului a fost instituită de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992 și a fost celebrată pentru prima dată la Lourdes. În următorii ani a fost celebrată la Czestochowa (Polonia), Yamoussoukro (Coasta de Fildeș), Ciudad de Mexico (Mexic), Fatima (Portugalia), Loreto (Italia), Beirut (Liban), Roma (Italia), Sidney (Australia), Vailankanny (India), Washington (Statele Unite ale Americii), Yaoundé (Camerun), Adelaide (Australia), Seul (Coreea de Sud), Altötting (Germania) și Nazaret (Israel).

Prelucrare după un articol din "Vatican Insider" tradus de pr. Mihai Patrașcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat