Nepotul reginei (II)

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

(continuare din numărul trecut)

Era într-o zi senină de martie din anul 1576. Mii de bărci şi corăbii cu pânze se legănau pe valurile golfului. La ţărm stătea un popor numeros care privea cum se îmbarcau trupele. Soarele strălucea în vârfurile metalice ale lăncilor şi sclipea pe coifurile fantastice ale comandanţilor. Se auzeau voci aspre de comandă: săbiile zăngăneau lovindu-se de platoşele de bronz, când cete peste cete de înarmaţi săreau în bărcile clătinate de ape şi se depărtau de mal în strigătele barcagiilor:

- Midsu-no-Kami! Midsu-no-Kami! (Dumnezeul apelor).

Ceva mai departe de îmbulzeala privitorilor stătea un bătrân îmbrăcat simplu, la umbra unui chiparos secular şi cioturos, ce-şi întindea crengile de un verde închis peste grădina regală. Locul unde s-a aşezat nu împiedica privirea să zboare peste capetele mulţimii atât asupra golfului şi a corăbiilor cât şi asupra drumului ce ducea de la ţărm la poarta cea mai apropiată a castelului. E drept că aceasta nu folosea la nimic sărmanului bătrân, pentru că el era orb; însă băiatul, care îl însoţea, privea cu nesaţ la scena plină de viaţă şi de culori ce se desfăşura acolo. Când barcagiii au cerut cu glas tare ocrotirea zeului mării, băiatul i-a spus bătrânului:

- Auzi, tată? Ei strigă la Midsu-no-Kami. Cum pot face ei aceasta, de vreme ce regele lor a primit ieri sfântul Botez?

- E adevărat că regele de Tosa a devenit creştin, a răspuns orbul, şi nădăjduiesc că va face cinste numelui său de Paul, dar de aici nu înseamnă că şi supuşii lui sunt creştini, şi cu greu ar putea el să-i oblige să renunţe la zeii lor. Pe lângă aceasta, războinicii aceia nici nu sunt supuşii lui; ei sunt războinicii regelui nostru Sivan, care doar i-a dat cumnatului său ca să recucerească cu ajutorul lor ţara sa, din care i-a alungat trădătorul de Josagami. Trebuie să te rogi, Francisc, ca Dumnezeu să-i dea înapoi acestui rege ţara lui, căci el s-a convertit cel dintâi la Isus Cristos; aceasta ar fi un mare câştig pentru religia adevărată.

- Desigur că mă rog pentru acest lucru, tată, a răspuns băiatul. Dar mai mult mă rog ca regele nostru, care cunoaşte prea bine adevărul religiei noastre şi e convins de minciunile bonzilor, să se facă în sfârşit creştin. El a permis fiului său, bunului nostru prinţ Sebastian, să primească Botezul în public; el şi-a pus trupele sale la dispoziţia cumnatului său creştin, regele surghiunit din Tosa; cu pr. Cabral şi ceilalţi preoţi e prietenos, ce-l mai opreşte să devină un copil al lui Dumnezeu?

- Nu uita, fiule, a fi credincios este un dar al lui Dumnezeu, şi mă tem că Sivan a pierdut acest dar, a spus orbul, şi o seriozitate adâncă s-a lăsat peste trăsăturile lui blânde. Eu eram de faţă când marele vestitor al evangheliei, după biruinţa-i strălucită asupra bonzilor, l-a îndemnat pe tânărul rege să urmeze chemarea harului ce răsuna atunci cu tărie în inima lui. Nu ştii că Mântuitorul a spus către Ierusalim: "O de ai fi cunoscut cele ce îţi sunt spre mântuire, şi anume în această zi a ta?" Ierusalimul a lăsat să treacă ziua harului şi nu s-a folosit de ea şi de aceea a fost distrus: tare mă tem să nu păţească şi Sivan la fel. Un singur lucru îmi dă speranţă: el a ţinut conştiincios cuvântul ce l-a dat sfântului Francisc la despărţire, şi în timpul acestor 25 de ani ne-a ocrotit mereu.

- Este mereu prietenos cu misionarii, le-a construit casa şi le-a dăruit grădina frumoasă, iar nouă ne-a construit bisericuţa, a spus Francisc. Eu cred că el ar fi de mult creştin, dacă nu ar fi regina cea rea.

- Francisc, l-a dojenit orbul.

- Şi oare nu este rea? a răspuns băiatul. Nu îi urăşte ea pe creştini? Nu ne-ar surghiuni pe toţi sau nu ne-ar arde împreună cu bunii preoţi şi cu bisericuţa noastră dacă i-ar sta în putere? Nu te supăra, tată, dar de când pr. Monti ne-a istorisit despre Izabela cea rea, noi băieţii o numim numai Izabela cea rea. Mi-e teamă că ea va vărsa veninul urii sale şi în inima nobilului Sikatora, care a trecut ieri aşa de mândru pe lângă noi, pe când altădată saluta aşa prietenos. Dar ascultă, tată, cum răsună tobele şi fluierele de pe corabia cea mare! Acum ancorează pe catarg un drapel uriaş; e albastru deschis şi stă scris ceva pe el cu litere mari, stai să pot citi: Kisiu-Sossin (zeul cel mai mare al apelor). Iar acum înalţă şi un steag alb; pe el scrie: Taira-ka (pace). De ce fac aceasta dacă merg la război?

- Prin aceasta vor să ceară de la zeul apelor timp liniştit pentru a putea trece dincolo, a spus orbul. Acum vor aşeza la catargul principal al corabiei amiralului un altar şi îl vor împodobi cu tufari verzi de bambus şi vor pune deasupra ca jertfă pâine şi peşte, orez şi saki (rachiu din orez). Probabil că îl vor îndemna şi pe rege să ia parte la această ceremonie, şi el va trebui să arate acum că promisiunea făcută ieri la Botez nu a fost în zadar.

- Ei vin, vin! a strigat băiatul, tocmai ce ies pe poartă. Cum sclipesc armurile în bătaia soarelui! Acolo păşeşte regele Paul alături de regele nostru; în urma lor merge prinţul Sebastian cu nepotul reginei! Acum regele Paul vine spre noi, o cruce, o cruce de aur străluceşte pe coiful lui - o, tată, de-ai putea să o vezi! Ei se apropie; pune-te în genunchi; garda regească şi tot poporul îngenunchează când trec ei. (va urma)