Sfânta Scriptură

- În Geneza 32,25-29 stă scris: "Iacob a rămas singur în urmă. Şi iată că un bărbat s-a luptat cu el până la revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate învinge, bărbatul l-a lovit la încheietura şoldului. Astfel, în timpul luptei, Iacob a rămas cu piciorul scrântit din încheietura şoldului. Bărbatul i-a zis: «Lasă-mă să plec, căci s-au ivit zorile!» Iacob i-a răspuns: «Nu te voi lăsa să pleci până ce nu mă vei binecuvânta». Bărbatul l-a întrebat: «Cum te cheamă?» «Iacob», i-a răspuns el. I-a zis: «Nu te vei mai numi Iacob, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu aşa cum te-ai fi luptat cu oamenii şi ai învins»". De ce a avut nevoie Iacob de experienţa luptei cu Dumnezeu? Cum vine faptul că el l-a învins pe Dumnezeu? Poate Dumnezeu să fie învins?

Episodul de la Penuel întrerupe în mod ciudat relatarea întâlnirii iminente a lui Iacob cu Esau şi această plasare este de mare importanţă pentru înţelegerea întregii istorii a lui Iacob. Iacob este încremenit de teamă la gândul că trebuie să-l întâlnească pe fratele său. Se frământau în el toate gândurile posibile pentru evenimentul acesta, dar dă peste el o altă întâlnire, diferită şi mult mai periculoasă, pentru care nu este pregătit deloc. După ce i-a trecut pe toţi dincolo de torentul Iaboc, din precauţie, Iacob rămâne în urmă. Atunci apare "un om". Termenul "om" poate să se refere la orice: în situaţia în care se află simte doar că se aruncă asupra lui un om. Expresia "până la ivirea zorilor" lasă să se înţeleagă că lupta a fost lungă. Încăierarea a rămas nedecisă până când misteriosul adversar i-a atins încheietura coapsei şi coapsa i-a rămas dislocată. După v. 27, în care adversarul îl roagă pe Iacob să-l lase să plece, şi v. 29: "Te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai biruit", am putea să ne imaginăm că, printr-o mişcare inteligentă, Iacob ar fi avut avantaj asupra necunoscutului. Însă rugămintea din v. 27 nu mai este justificată din moment ce Iacob este imobilizat. Trebuie să admitem că în acel moment Iacob a simţit ceva divin în comportamentul adversarului său, pentru că în mod curios se agaţă de el pentru a-i smulge binecuvântarea, adică forţa vitală ce vine de la Dumnezeu. Este prima reacţie a omului când se întâlneşte cu Dumnezeu. Rugămintea nu-i este ascultată, dimpotrivă, Iacob este nevoit să-şi dezvăluie numele. În Biblie numele este atât de intim legat de persoana care îl purta, încât în nume era ceva din natura persoanei. Descoperindu-şi numele, Iacob trebuia să dezvăluie toată fiinţa lui. Numele îl prezenta ca un înşelător, ca un escroc (în orice caz, aceasta era semnificaţia întregii sale vieţi: cf. Gen 25,26; 27,36). Necunoscutul îi dă un alt nume, un nume onorific prin care Dumnezeu vrea să-l recunoască şi să-l califice înaintea sa. Numele "Israel" este interpretat aici în mod liber şi în contrast cu semnificaţia lui adevărată (= Dumnezeu să domnească, să stăpânească), ca şi cum Dumnezeu nu ar fi fost subiectul, ci obiectul luptei lui Iacob. Sensul enigmatic al numelui, care exprimă triumful lui Iacob, îi revelează acestuia pe deplin natura divină a celuilalt, de aceea nevoia de a-i cunoaşte numele, adică natura şi intenţiile lui. Dacă se ştia numele lui, putea fi invocat, putea fi angajat printr-un sacrificiu, se putea face magie (cf. Ex 3,13; Jud 13,17). Necunoscutul se sustrage de la tentativa lui Iacob, nu acceptă să-i fie violate misterul şi libertatea. Totuşi îl binecuvântează pe Iacob. Îi legitimează astfel binecuvântarea pe care Iacob o smulsese prin fraudă de la Isaac, îi este validat angajamentul pe care Iacob îl făcuse la Betel şi-i este ascultată rugăciunea din Gen 32,10. Aşadar, sensul este că Iacob "a învins" întrucât i-a plăcut lui Dumnezeu să cedeze la indiscreţia, la insistenţa lui (cf. Lc 11,8). Probabil evenimentul nocturn vrea să indice o anumită purificare interioară a lui Iacob. Oricum, este un eveniment tipic a ceea ce Israel a experimentat mereu înaintea lui Dumnezeu. Israel a reprezentat în mod profetic toată istoria lui cu Dumnezeu ca pe o luptă care durează până la apariţia zorilor. Este paradoxul rezumat de profet astfel: "S-a războit cu îngerul şi a învins; a plâns şi a cerut îndurare pentru sine" (Os 12,5).

Pr. Alois Bulai