Răspundem cititorilor

- D. (e-mail). "De ceva timp, împrejurările au făcut să întâlnesc un băiat pe care la început l-am ignorat. El a fost insistent în a mă invita ba la un suc, ba la o plimbare. Categoric l-am refuzat, dar într-o zi mi-am zis că merg să mă întâlnesc cu el şi să-i spun că nu sunt interesată de o relaţie. Dintr-o întâlnire s-au făcut mai multe, între care mi-a spus că a fost căsătorit. Totodată mă îndoiesc că se poate face ceva, cu atât mai puţin să se obţină de la Tribunalul Bisericesc anularea fostei căsătorii a viitorului meu soţ. Pe de altă parte nici nu vreau să renunţ la ceea ce alţii ar numi «iubirea vieţii mele». Vreau să îl urmez pe Cristos, şi în aceeaşi măsură vreau să îmi păstrez credinţa, dar nu vreau să renunţ la ceea ce mă face fericită. Mă văd căsătorită cu el, îl văd un tată perfect pentru copiii mei şi tot alături de el mă văd îmbătrânind. Nu îmi condamn viitorul soţ pentru alegerile făcute în trecut. El, la fel ca şi mine, nu avea de unde să ştie că ne vom cunoaşte şi vom ajunge să ne iubim atât de mult încât să ne dorim să ne petrecem toată viaţa împreună. Şi acum întrebarea mea: Dacă Dumnezeu mi-a adus în cale o astfel de persoană care mă iubeşte enorm şi ar face orice pentru mine, de ce ar vrea să o las? De ce nu ar vrea să fim fericiţi şi să avem copii care să crească în sânul unei familii fericite?"

S-ar putea să gândiţi în aceste momente doar cu inima pe care aţi lăsat-o să meargă foarte departe. Trebuie însă să încercaţi să gândiţi şi cu mintea. Indiferent cum alegeţi, veţi produce durere. Suntem convinşi însă că alegerea spre care vă îndreptaţi produce o mai mare durere decât cealaltă alegere. Păstrând proporţiile, ne gândim de exemplu la Anton Durcovici care a fost beatificat nu demult. Putea foarte bine să spună: "De ce să merg în închisoare?, mai bine fac un compromis, accept ce-mi spun comuniştii şi am scăpat". El însă nu a ales aşa. Ne gândim la atâţia tineri care au ales să rămână de partea lui Cristos şi au avut de plătit un preţ. Agneza, Agata, Lucia, Cecilia sunt tinere care au plătit cu preţul vieţii urmarea lui Cristos. Unele dintre ele aveau planuri mari de căsătorie, exact ca şi dv., dar au înţeles că trebuie să renunţe. Întrebaţi de ce vi l-a scos Dumnezeu în cale? Dar uitaţi că tot Dumnezeu v-a scos în cale şi Biserica pe care vreţi s-o părăsiţi. Tot Dumnezeu v-a scos în cale Sfânta Scriptură unde scrie cum gândeşte el căsătoria. Tot Dumnezeu v-a scos în cale părinţii etc. Încercările bat asupra inimii pentru ca să reaprindă focul pe care l-am avut odată pentru Dumnezeu, pentru a o face să fie mai fierbinte pentru credinţă şi mai vrednică pentru fapte frumoase. Dumnezeu îngăduie încercările tocmai pentru ca să ni se întărească sufletul. Cu mulţumiri că ne citiţi rândurile de mai sus, chiar dacă nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu gândurile dv., vă dorim un Advent binecuvântat, iar pruncuşorul Isus să vă aducă pace în suflet!

- C. (e-mail). "Vă rog, luminaţi un greco-catolic în neclarităţi legate de Liturghia romano-catolică. Îmi amintesc că, după 1990, tânăr fiind în ale Liturghiei, mă deruta Liturghia romano-catolică pentru că avea alt Crez. Apoi am învăţat că este Crezul apostolic, spre deosebire de cel niceno-constantinopolitan unic în Liturghia greco-catolică. Am întrebat în stânga şi în dreapta şi unii mi-au spus că nu se mai foloseşte de mult timp Crezul apostolic (doar la cateheză), la Liturghie fiind folosit doar cel niceno-constantinopolitan; alţii mi-au spus că se foloseşte Crezul apostolic şi doar la Paşti şi Crăciun Crezul «lung», niceno. Cum e oare? E «la liber»? Sunt mai multe practici? Sunt sau nu bine informat? Apoi Crezul se spune doar duminica şi la sărbători? Peste săptămână nu? Mulţumesc anticipat de răbdare şi de lămuriri. Am fost întrebat şi trebuie să ştiu să răspund, cu ajutorul dv., bineînţeles!"

Conform normelor, la Liturghiile romano-catolice se spune Crezul niceno-constantinopolitan. În calendarul romano-catolic sunt: zile obişnuite, comemorări facultative, comemorări obligatorii, sărbători, duminici, solemnităţi. Crezul trebuie spus doar duminica şi în solemnităţi (în general, cu două sau trei excepţii, crezul se spune în zilele notate cu roşu în calendar). Însă se recomandă să se spună în orice zi când sunt oameni mulţi la Liturghie. La întrebarea care a venit după acest răspuns: "Înseamnă că (nici) în ritul latin Crezul apostolic nu este folosit liturgic? A fost o vreme când era folosit şi apoi s-a schimbat cu cel niceno?", vă răspundem: Crezul apostolic se foloseşte în rugăciune (de exemplu înainte de Rozariu), este prezent în catehism şi se foloseşte şi la ritualul Botezului (în formă de dialog). După ştiinţa noastră, nici în Liturghia dinainte de Conciliu (care era în limba latină) nu se folosea Crezul apostolic, ci celălalt (vezi oratoriile).