Poezii creştine

Crăciun în timp

Se-adună spre bine şi pace din cer,
Pe aripi de stele şi raze de vânt,
Cu inimi de cetini şi teamă de ger,
Şi oameni, şi îngeri, şi dor... pe pământ.

Şi timpul, bătrânul, uimit, reflectând...
Cu erele, două, de mână se ia,
De jur-împrejurul de iesle jucând
Şi dansul profetic, şi hora cea grea.

E terminus punct şi ţâşnire de nou
În tot ce se-ntâmplă aici şi acum,
Odată răspunsul, la dor şi ecou,
Ce prinde contur: concret şi precum...

Nu-i vorba de magic şi nici feerii,
Nu poţi fi strivit de decorul cel greu...
Acum, ca şi-atuncea, tu, Doamne, de vii,
Şi timpul rămâne pe loc; spre mereu...

Sunt căi infinite, ca număr şi fel,
Prin care irumperi de cer spre pământ
Au fost şi mai sunt..., dar un singur model
Rămâne-apogeu: împlinirea-n Cuvânt.

Căci timpul se simte şi el împlinit,
Nu doar fugărit de profeţi spre cândva...
În ciuda-ntâlnirii de prag infinit,
Se simte acasă şi nu undeva...

Acasă e astfel şi cerul din noi,
Acasă-i acum şi aici, doar prezent,
Acasă înseamnă şi Crăciun în nevoi:
Doar Domnul să fie cu noi, permanent.

Pr. Cristian Chinez

Noaptea de Crăciun

În senina noapte
Fără chin şi plângeri,
Cântă-n ceruri coruri,
Coruri, mii de îngeri,
Cântă dezrobirea noastră
Coruri, mii de îngeri.

Prin văzduh plăcute
Melodii se-ngână
Şi trezesc păstorii
Din tăcuta stână.
Şi lumina se revarsă
Pe tăcuta stână.

În veşminte albe
Sol ceresc apare
Şi vesteşte grabnic
Bucurie mare:
"S-a născut în iesle Domnul,
Bucurie mare!"

Şi din cer coboară
Valuri de oştire,
Sus ridică-n slavă
Imnuri de mărire,
În a nopţii taină
Sună imnuri de mărire.

Se grăbesc păstorii,
Îi frământă dorul,
Veacuri aşteptat-au
Pe Mântuitorul,
Şi-l găsesc culcat în iesle
Pe Mântuitorul.

Fruntea lor o pleacă
Şi smeriţi se-nchină;
Raze înconjoară
Faţa lui senină,
Un surâs din rai
Încântă faţa lui senină.

Pr. Iosif Ghiuzan
(Lumina creştinului, 12/1919)