Omagiu profesorului Dumitru Mărtinaș
O amplă manifestare cultural-științifică dedicată omagierii profesorului Dumitru Mărtinaș, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 120 de ani, a avut loc la Bacău vineri, 27 octombrie, fiind organizată de Asociația Romano-Catolicilor din Moldova "Dumitru Mărtinaș" și Episcopia Romano-Catolică de Iași. Programul manifestării a început lângă biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău unde, la ora 10.00, în prezența unui public numeros, a avut loc ceremonia de dezvelire și sfințire a bustului profesorului Dumitru Mărtinaș.
La acest moment au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, pr. Isidor Dâscă, însoțiți de mai mulți preoți. Au participat, de asemenea, autorități locale și directori de instituții publice. Printre invitați a fost și Anton Anti, primarul comunei Butea (locul nașterii prof. Dumitru Mărtinaș).
Momentul dezvelirii bustului a fost pregătit de cuvântul d-lui Gheorghe Bejan, președintele Asociației Romano-Catolicilor din Moldova "Dumitru Mărtinaș", care a prezentat câteva date din biografia ilustrului profesor omagiat.
Născut la 11 mai 1897 în satul Butea, județul Iași, într-o familie de țărani catolici, Dumitru Mărtinaș a urmat studiile liceale la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iași, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Încă din timpul studiilor universitare i s-a prefigurat o carieră didactică remarcabilă, fiind, pe rând, profesor suplinitor și profesor de limba și literatura română, limba latină, filozofie, în mai multe instituții de învățământ din Cernăuți, Cetatea Albă, Arad, Sighișoara, Târgu Mureș (Liceul "Alexandru Papiu Ilarian"), București (Liceul "Sfântul Sava").
În paralel cu activitatea didactică, profesorul Dumitru Mărtinaș a avut intense preocupări științifice, participând în același timp și la viața culturală, opera sa cuprinzând eseuri pedagogice, studii și articole. Dintre toate, se detașează opera sa de căpătâi, studiul filologic Contribuții la problema originii românești a ceangăilor din Moldova, la care a lucrat toată viața, fără să o poată vedea tipărită, fiind publicată abia după moartea sa (3 februarie 1979), în anul 1985, cu titlul: Originea ceangăilor din Moldova.
După dezvelirea bustului din bronz, PS Petru Gherghel a adus un emoționant omagiu profesorului Dumitru Mărtinaș, făcând apel la iubire și speranță. În continuare, a rostit o alocuțiune prof. dr. Anton Coșa (consilier istoric al Asociației "Dumitru Mărtinaș" și membru în Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași).
Manifestarea a continuat la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău cu lansarea cărții O viață închinată unei opere: In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș (Editura "Sapientia", Iași, 2017), volum pregătit de prof. dr. Anton Coșa, după care a urmat colocviul științific Originea și identitatea romano-catolicilor din Moldova. 120 de ani de la nașterea profesorului Dumitru Mărtinaș, ale cărui lucrări au fost moderate de prof. Vilică Munteanu.
În încheierea colocviului, PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă au înmânat câteva diplome de onoare unor personalități ale vieții științifice românești, cercetători laici și preoți, "pentru contribuția adusă la studierea, cercetarea și cunoașterea catolicilor din Moldova".
După-amiază, manifestarea a continuat, în același spațiu cultural, cu simpozionul Două sute de ani de învățământ catolic în Moldova. Au conferențiat: pr. prof. dr. Fabian Doboș, pr. Alois Moraru, pr. Cristian Dumea OFMConv., prof. dr. Anton Coșa și pr. Petru Tamaș. Lucrările simpozionului au fost închise de PS Aurel Percă, Excelența Sa rostind cu acest prilej un cuvânt de binecuvântare, accentuând importanța școlilor confesionale pentru comunitatea romano-catolicilor din Dieceza de Iași.
Prof. dr. Anton Coșa