Lumea pleacă altfel de la Lourdes!

Interviu cu PS Nicolas Brouwet, episcop de Tarbes şi Lourdes (I)

Mons. Nicolas Brouwet, episcopul Diecezei de Tarbes şi Lourdes, însoţit de doi preoţi români care slujesc în dieceza sa, Mihai Percă, preot capelan al sanctuarului de la Lourdes, şi Petru Andrieş OFMConv., paroh al comunităţii din Tarbes, a fost oaspetele Diecezei de Iaşi, între 25 şi 31 octombrie. Răspunzând invitaţiei PS Petru Gherghel, Mons. Nicolas a vizitat diferite obiective - sanctuarul de la Cacica, seminarii şi diferite parohii - participând la câteva evenimente, printre care Liturghia de la sanctuarul marian de la Cacica, la 28 octombrie, cu ocazia pelerinajului absolvenţilor de liceu, şi Liturghia de la Seminarul din Iaşi, la 29 octombrie, când trei seminarişti au fost instituiţi acoliţi. Episcopul francez s-a întâlnit şi cu PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, discutând despre diferitele aspecte pastorale ale diecezelor pe care le păstoresc, iar la finalul vizitei ne-a oferit un larg interviu, din care redăm prima parte.

- Mai întâi, Excelenţă, cine este, pe scurt, episcopul Nicolas Brouwet?

Sunt un preot din periferia Parisului. Fiind mai întâi paroh, dar şi capelan al studenţilor, am fost consacrat episcop acum nouă ani, slujind patru ani ca episcop auxiliar în Dieceza de Nanterre, dieceza mea de origine, iar de cinci ani şi jumătate sunt episcop de Tarbes şi Lourdes.

- Am aflat că recent aţi sărbătorit 25 de ani de la hirotonire. Cum s-a născut vocaţia Excelenţei Voastre?

Prima dată când m-am gândit la vocaţia de a fi preot a fost la vârsta de 18 ani. Sfântul papă Ioan Paul al II-lea a venit în anul 1980 în Franţa, iar vocaţia mea se leagă de vizita sa, pentru că acea vizită mi-a arătat în primul rând un preot care vorbea despre Dumnezeu, în acel moment simţindu-mă şi eu chemat. Am intrat în seminar după patru ani, după ce am terminat studiile superioare, cum fac în Franţa majoritatea seminariştilor înainte de a intra în seminar.

- Aţi ajuns preot şi deja aţi sărbătorit 25 de ani...

Vreau să spun că am fost mereu fericit să fiu preot, am simţit mereu o mare bucurie să predic evanghelia, să vorbesc despre viaţa Domnului, să întâlnesc atâta lume. E adevărat, sunt mereu dificultăţi în viaţa fiecăruia, dar pentru mine a fost o mare bucurie, un mare har să am această vocaţie.

- Aţi vizitat seminarul, unde se formează viitorii preoţi. De ce fel de formare are nevoie astăzi un seminarist şi apoi un preot pentru împlinirea misiunii?

Cred că un preot trebuie să fie înainte de toate un ucenic al lui Cristos. Dacă a luat decizia de a fi ucenic al lui Cristos, de a merge pe urmele sale, viaţa sa va fi o disponibilitate totală faţă de Cristos. Şi cred că la seminar trebuie în primul rând să se păstreze dialogul interior cu Domnul, rugăciunea şi fidelitatea faţă de cuvântul lui Dumnezeu meditat. Acestea sunt importante, pentru că mai apoi viaţa, chiar şi a preotului, nu se poate prevedea. Un preot nu poate şti dinainte ceea ce va face în misiunea sa, dar, dacă este ataşat şi înrădăcinat în Cristos, atunci fiecare zi va fi un har şi o bucurie pentru el. Apoi, cred că un seminarist trebuie să cultive şi sensul adoraţiei, un preot fiind apoi omul adoraţiei, trebuie să fie aproape de oameni, să dorească să fie un păstor apropiat credincioşilor, cum spune papa Francisc, să nu-i fie frică să se intereseze de viaţa oamenilor. Aşa şi cuvântul Domnului va fi bine primit prin intermediul său.

- Apropo de vocaţii la Preoţie, care este situaţia vocaţiilor în Franţa în această perioadă?

Avem aproximativ 700 de seminarişti, dar aceştia, pentru aproape 90 de dieceze, sunt puţini. Ei corespund numărului de credincioşi care sunt prezenţi la Liturghia duminicală, care, pentru moment, este un număr foarte mic. În dieceza mea am doar patru seminarişti şi tocmai de aceea sunt foarte bucuros să primesc preoţi din alte ţări.

- Ce înseamnă să fiţi episcop al diecezei în care se află cel mai mare sanctuar al pelerinajelor mariane?

Pentru mine este un har imens, deoarece atunci când eram tânăr mergeam anual la Lourdes cu bunicii mei, cu sora, cu fratele şi cu verişorii, cu ocazia Înălţării sau a Rusaliilor, în Franţa fiind câteva zile de vacanţă. Evident că niciodată nu m-am gândit că într-o zi voi fi episcop de Lourdes. Dar Lourdesul m-a format. Înainte de toate, pentru că la Lourdes bolnavilor şi persoanelor cu dizabilităţi li se oferă primul loc. Pentru mine a fost foarte important, pe când aveam 14-15 ani, să văd aceşti bolnavi pe care de obicei îi ascundem în spitale sau acasă. Tocmai aceste persoane ne evanghelizează prin credinţa lor. Şi, în ceea ce mă priveşte, de fiecare dată când merg la sanctuar să mă rog, aceşti bolnavi îmi reamintesc care este drumul. Apoi, harul sanctuarului de la Lourdes este un har eclezial. Întreaga Biserică vine la Lourdes. Sunt grupuri din toată lumea. Statuia sfintei Fecioare de la Lourdes se găseşte în fiecare ţară unde este Biserica Catolică. Şi aici, în Dieceza de Iaşi, am văzut multe astfel de statui. Ne rugăm sfântul Rozariu în toate limbile, iar în fiecare miercuri şi duminică este o Liturghie internaţională. Ne rugăm cu credincioşi de culturi şi limbi diferite.

- Există scepticism în jurul miracolelor, dar şi multe mărturii ale persoanelor ale căror vieţi, dintr-odată, se schimbă drastic.

După părerea mea sunt două niveluri. Există un nivel obiectiv, respectiv un nivel subiectiv. La nivel obiectiv, sunt 30-40 de persoane anual care spun că au fost vindecate fizic. Însă sunt doar 69 de miracole recunoscute. A fi recunoscut înseamnă că o comisie formată din medici, cercetători a studiat cazul, ajungând la concluzia că vindecarea este inexplicabilă ştiinţific. Acesta este nivelul obiectiv. În mod subiectiv este altceva, pentru că sunt o mulţime de oameni care vin la Lourdes şi pleacă schimbaţi, cu ceva care a trecut, fie în trup, fie în suflet. Cunosc, de exemplu, o persoană care a fost vindecată de o depresie profundă. A plecat de la Lourdes fără această depresie, după o oră petrecută în faţa grotei. Lumea pleacă altfel de la Lourdes. Sunt mulţi care spun: "Eu nu am mai plecat acasă aşa cum am venit". În acest sens am deschis un ziar al harurilor, unde oamenii povestesc despre harul primit. Nu putem verifica aceste vindecări, dar lumea dă mărturie că a primit ceva la Lourdes, din partea Domnului. Sunt atâtea lucruri frumoase care sosesc la noi.

- Cât priveşte scepticismul?

Înţeleg că se pot spune şi explica multe împotriva a ceea ce se întâmplă la Lourdes, dar lumea care a primit harul pleacă de la Lourdes cu mare bucurie, cu dorinţa de a merge înainte cu Cristos, de a trăi Botezul primit. Iar mie îmi este de ajuns asta. Vara aceasta am trăit o săptămână ajutând la piscinele de la Lourdes, împreună cu seminariştii din dieceză. Acolo se vede toată această lume care doreşte să facă baie în acea apă, să se roage, să-i încredinţeze sfintei Fecioare intenţiile pe care le poartă la Lourdes. Acest fapt e incredibil pentru noi, este ca o şcoală pentru viaţă. (va urma)

Pr. Adrian Blăjuţă