Munca: necesitate și drept
Munca reprezintă un aspect important al vieții umane, având implicații atât la nivel individual, cât și social. Prin activitatea pe care o desfășoară, omul își pune în valoare propriile capacități și se perfecționează, ameliorează contextul în care trăiește și contribuie la binele comunității. Din această perspectivă, munca este o necesitate, dar și o responsabilitate. Munca însă este și un drept natural al omului, prin misiunea primită de la Dumnezeu - Creatorul de a se folosi de toate resursele pe care i le-a dăruit și de a le face rodnice (cf. Gen 1, 28).
Munca este și generatoare de profit. Totuși, nici munca în sine și nici profitul nu reprezintă scopuri ale vieții omului; Dumnezeu rămâne singurul scop și izvor al acesteia. Altminteri, când au întâietate interesele personale și egoiste, se instalează manipularea și exploatarea omului de către semenul său. Referindu-se la astfel de situații, papa Francisc asociază acest comportament cu cel al mercenarilor, subliniind strânsa legătură dintre muncă și demnitatea omului. (Genova, august 2017).
Este importantă angajarea în activitatea de fiecare zi, cu recunoștință pentru darurile primite, conștienți fiind că prin muncă îl slujim pe însuși Dumnezeu, căruia nu îi rămâne necunoscut niciun efort de-al creaturii sale predilecte.
Celina Romila