Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

A fost sfințită biserica din Moara

În cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, PS Petru Gherghel și cardinalul de Varșovia, Kazimierz Nycz, duminică, 10 septembrie, au sfințit biserica și au consacrat noul altar al bisericii din Bulai (Moara). Sub altar au fost depuse moaștele fericitului Jerzy Popieluszko, preot martir, și ale fericitului martir Vladimir Ghika.

Localitatea Bulai din comuna Moara datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, întemeiată fiind de ultimul val de coloniști polonezi veniți în Bucovina din împrejurimile localității Rzeszów, emigrând probabil ca urmare a calamităților ce au afectat locurile unde au trăit până atunci, profitând de procesul de colonizare în curs de desfășurare pe aceste meleaguri. Ca semn al credinței, au construit pe malul lacului o capelă din lemn, unde se adunau pentru celebrarea sfintei Liturghii.

Prima biserică din piatră din localitate datează din anul 1984. Parohul de atunci, pr. Johann Proschinger, a intervenit în anul 1981 pe lângă autoritățile din Suceava pentru a primi aprobarea construirii bisericii. Din cauza vitregiilor vremii, a primit aprobare doar pentru construirea unei capele mortuare în cimitirul catolic din comună. Un an mai târziu s-a început construirea ei, iar după doi ani, la 12 august 1984, a avut loc binecuvântarea capelei de către Excelența Sa Petru Gherghel, pe atunci ordinarius al diecezei. Dându-se ascultare cererii credincioșilor, împreună cu parohul lor, pr. Johann Proschinger, a fost ales ca patron și protector sfântul Maximilian M. Kolbe, care și-a oferit viața ca ardere-de-tot pe altarul iubirii față de aproapele în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

În toamna anului trecut, au început lucrările de renovare și extindere a bisericii. Acum biserica are lungimea de 19 m, lățimea de 6,20 m, iar înălțimea turnului este de 18,75 m la baza crucii. Interiorul bisericii este placat cu granit și marmură. Altarele sunt realizate din piatră naturală.

Pr. Iulian Ceobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat