Interviu cu card. Kazimierz Nycz

"Plec cu impresii profund pozitive despre toţi"

Eminenţa Sa cardinalul Kazimierz Nycz, arhiepiscop de Varşovia, s-a aflat în vizită în Dieceza de Iaşi, în perioada 7-11 septembrie, ca răspuns la invitaţia PS Petru Gherghel. A vizitat Episcopia şi Institutul Teologic din Iaşi, sanctuarul de la Cacica şi câteva parohii din nordul Moldovei; a consacrat altarul bisericilor din localităţile Arbore şi Moara şi a participat la Sărbătoarea Recoltei de la Soloneţu Nou. La finalul vizitei, a binevoit să răspundă în limba polonă la câteva întrebări. Traducerea după înregistrarea audio a fost făcută de pr. Stanislav-Ioan Cucharec.

- Eminenţă, sunteţi la finalul vizitei în Dieceza de Iaşi. Care sunt impresiile dv.?

Încep cu un laitmotiv istoric, dacă pot să spun aşa. Mă gândesc că de fapt noi, polonezii, suntem astfel educaţi, având o simpatie faţă de români. Asta se datorează faptului că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, polonezii, retrăgându-se din faţa germanilor, au fost primiţi de poporul român. Când am devenit episcop, l-am cunoscut imediat pe episcopul dv., Petru, şi am simţit că el avea o mare simpatie faţă de Biserica din Polonia, faţă de cardinalul Franciszek Macharski, cardinal de Cracovia, faţă de predecesorul meu, cardinalul de Varşovia, Jozef Glemp, care, de asemenea, a vizitat România. Eu am mai fost o dată într-o vizită scurtă, în anii '90, la un aniversar al diecezei, iar acum am primit cu bucurie invitaţia episcopului, care, la întâlnirile noastre de la Roma, reînnoia invitaţia de a vizita Dieceza de Iaşi. După aceste aproape cinci zile, plec cu impresii profund pozitive: impresii calde şi frumoase despre oraşul Iaşi, despre episcopi şi despre preoţi, dar mai ales despre Bucovina unde am fost timp de trei zile şi m-am întâlnit cu polonezii, dar şi cu alţii care convieţuiesc în comuniune şi unitate. Am rămas profund impresionat de modul în care polonezii şi-au păstrat limba, cultura şi obiceiurile şi de modul în care împart aceste valori cu românii. Un exemplu în acest sens a fost sărbătorirea Zilei Recoltei în Bucovina.

- Cum i-aţi găsit pe polonezii din nordul Moldovei? Sunt diferiţi de cei din Polonia?

Cu siguranţă sunt puţin diferiţi, dar cât priveşte limba şi transmiterea ei, trebuie să mărturisesc că cei care o transmit o fac într-o formă foarte frumoasă. Am fost mişcat de cântările din biserici, de copiii care proclamau lecturile într-o poloneză frumoasă. Nu spun aceste lucruri ca un compliment, dar sunt diferiţi pentru că sunt îmbogăţiţi de alte culturi. Locuitorii de lângă graniţă sunt îmbogăţiţi cu valoarea culturii poporului vecin. N-am simţit divergenţe etnice.

- Aţi devenit preot în timpul comunismului... Pentru ca noi, cei de azi, să nu uităm: cum a fost acea perioadă?

Într-adevăr, am fost sfinţit preot în anul 1973, în plin comunism. Am învăţat religia şi am predat-o în parohii, unde adesea erau condiţii precare. Dar trebuie să mărturisesc, în contextul întrebării puse, că atunci preotul era mult mai respectat şi mai necesar decât astăzi, pentru că oamenii căutau un loc de întâlnire care să-i apere de răul existent. Biserica din Polonia - şi cea din România, cred - a fost un scut pentru oamenii care erau privaţi de libertate prin introducerea cenzurii sau a prigoanei din anii '50-'60. Spre sfârşitul comunismului, în anul 1984, pot să mărturisesc că în Polonia preoţii au fost persecutaţi, iar unii dintre ei au şi murit, printre care şi fericitul Jerzy Popieluszko, a cărui relicvă am adus-o în Bucovina. Mă gândesc că generaţia tânără trebuie învăţată să cunoască istoria adevărată, ca să ştie că nu întotdeauna a fost aşa cum e astăzi şi că, atunci când a fost greu, oamenii stimau mai mult valorile. Am impresia că în România, ca şi în Polonia, generaţia tânără, şi nu numai, are impresia că n-are nevoie de Dumnezeu sau îşi aminteşte de el atunci când apar diferite probleme. Consider că pentru preoţii tineri, între 5 şi 10 ani de preoţie, contactul cu tinerii, aducerea lor la biserică este mult mai dificilă decât în timpul nostru.

- În acest context pe care l-aţi descris, cum s-a născut chemarea dv. la preoţie?

Chemarea mea a fost una obişnuită, n-a fost nimic ieşit din comun. Am fost educat într-o familie religioasă, tatăl meu a fost credincios, dar într-un mod raţional, transpunea credinţa în fapte şi acest lucru ne învăţa şi pe noi. Am avut doi fraţi mai mici şi, la jumătatea studiilor liceale, am început să mă gândesc mai serios la vocaţia sacerdotală. Vocaţia s-a maturizat şi după bacalaureat am mers la Seminarul din Cracovia, unde am început aventura preoţească.

- Care este situaţia catolicilor din Polonia?

După 30 de ani de libertate, după cum a prevestit papa Ioan Paul al II-lea, situaţia Bisericii s-a schimbat. Sunt schimbări pozitive care trebuie lăudate. Cu siguranţă a crescut numărul oamenilor mai maturi în credinţă. Se vorbeşte că, din mai mult de 30 de milioane de locuitori, 3 milioane aparţin diferitelor mişcări religioase. Sunt persoane care au o credinţă profundă, care îşi pun nu numai întrebarea în ce cred, dar şi de ce cred. Nenumărate sunt persoanele care se spovedesc mai des, îşi caută un duhovnic permanent, se dezvoltă mişcările ecleziale care au ca scop evanghelizarea şi formarea. Sunt prezente mişcări internaţionale precum Reînnoirea în Duhul Sfânt, Calea Neocatehumenală, dar avem şi mişcările noastre, de exemplu Biserica de Casă, care are carisma educării familiilor tinere. Însă există şi tendinţe alarmante. Adeseori oamenii cu un nivel religios scăzut, fără rădăcini, nu înţeleg sensul libertăţii. Asta se vede în Polonia, dar mai ales atunci când emigrează în Anglia, Franţa etc. Consider că mai periculos este ce se petrece în oameni, decât atacul împotriva Bisericii produs de mass-media şi diverse organizaţii. De aceea, este nevoie de noua evanghelizare, este nevoie ca Biserica să înţeleagă că omul este calea Bisericii, transpunând credinţa în viaţa de zi cu zi şi să nu reducă credinţa la o simplă pietate. Evanghelia trebuie să devină un mod de a trăi.

- Cum vedeţi viitorul creştinismului în Europa?

Uneori privesc la acest lucru cu îngrijorare, deoarece dintr-o parte se observă că Europa de Vest, şi nu numai, se îndepărtează de rădăcinile creştine. Consumismul şi viaţa comodă îi duc pe credincioşi să se îndepărteze de viaţa Bisericii. Aceste schimbări le-a prevestit Ioan Paul al II-lea. Nouă, polonezilor, de multe ori ne-a amintit: pe timp de libertate în anul 1991, apoi în 1995: "Fiţi atenţi ca libertatea rău înţeleasă şi bunăstarea să nu ducă la o viaţă fără Dumnezeu". Întrebarea mea este dacă Europa va fi în stare să se trezească şi să se întoarcă la rădăcinile creştine. Căci dacă nu se va întâmpla acest lucru şi demografia va merge în aceeaşi direcţie, aşa cum se întâmplă acum - cum se exprima şi papa Francisc - Europa moare. Se poate întâmpla că după 50 de ani Europa va fi la fel din punct de vedere numeric ca astăzi, dar nu va mai fi aceeaşi Europă. Eu întotdeauna când citesc sau le vorbesc oamenilor despre fragmentul evanghelic în care Isus întreabă: "Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă?", totdeauna răspund că va găsi, numai că nu obligatoriu în Europa.

- Aţi ales ca moto al slujirii episcopale cuvintele "Ex hominibus, pro hominibus" ("De la oameni şi pentru oameni"). Ce vrea să spună această deviză pentru dv.?

Sunt două motive pentru care am ales acest moto: totdeauna m-au fascinat aceste cuvinte că nu numai episcopul, dar şi preotul care este luat din popor, când devine preot să nu fie deasupra poporului. Sunt cuvintele sfântului Augustin: "Cu voi sunt creştin, iar pentru voi sunt episcop". Al doilea motiv este unul concret şi n-am avut niciun dubiu asupra lui. Am devenit episcop la Cracovia la trei luni după moartea episcopului Pietraszko, care a fost un episcop mare şi sfânt; procesul lui de beatificare este în curs de finalizare la Roma. El a avut acest moto. Fiind succesorul lui ca episcop auxiliar de Cracovia, am dorit să continui cu umilinţă misiunea lui.

- Vă mulţumesc, Eminenţă, pentru prezenţa dv. în Dieceza de Iaşi, precum şi pentru cuvintele dv.

A consemnat pr. Cornel Cadar