Spectrul înnoirii
Dorința după ceva nou a fost mereu prezentă în mintea omului. Ideea de noutate cu dimensiuni universale a intrat în act însă odată cu proiectarea într-un orizont deschis a promisiunii lui Dumnezeu: "Iată, eu fac totul nou!" Din acel moment, "noul" a devenit semnul unei transformări totale. Începând cu noul mod de a acționa al lui Dumnezeu, noua alianță, noul exod, noul David, cer nou și pământ nou, profețite în Vechiul Testament, și continuând cu noul Ierusalim, omul nou, noua creație și viața cea nouă, din Noul Testament, toate acestea au o rezonanță aparte. Este vorba despre indicii care anticipă un viitor ce nu este încă aici și acum, dar care se poate realiza stabilind corespondențe simple cu ceea ce este vechi și reînnoind ceea ce este cunoscut de mult timp, dar și rupând-o în același timp cu tot ceea ce se opune înnoirii.
Riscul banalizării ideii înseși de înnoire este prezent în timpul nostru din cauza inculcării practicii de "unică folosință" și "reciclare". "Nou" înseamnă astăzi "altul". Numai în hinduism, pe lângă ideea de creator (Brahma) și păstrător al creației (Vișnu), mai există și cea de distrugător pentru a face din nou (Șiva), omul trebuind să se pună bine cu fiecare. În creștinism, înnoirea înseamnă perfecționare, tendință spre desăvârșire. Totul pornind din interior. Conform voinței divine.
Pr. Cristian Chinez