Sinuciderea și sensul singurei vieți
Prea des rostim sau auzim: "Mai bine nu mă nășteam... Mai bine aș muri". Și unii nu doar că spun, ci fac planuri și comit acte sinucigașe. Cât de tulburător este să auzi: "Părinte, fiica mea, de doar 19 ani, s-a sinucis"!
Oare de ce ne pierdem gustul de a trăi? Cum să fii tânăr și deja să fie prea greu, prea mult? Să fie boala? Sau sărăcia? Sau singurătatea? Alcoolul? Drogurile? Sau uitarea sufletului și pierderea sensului vieții?
Dacă în fața problemelor pierdem sensul vieții - avem o singură viață care începe aici, pe pământ, și se desăvârșește în ceruri! -, atunci sinuciderea devine o puternică ispită îmbrăcată în hainele strălucitoare ale soluțiilor. Dacă ne lăsăm viața invadată doar de lucruri - telefon, computer, mașină etc. - și uităm să ne hrănim sufletul cu prieteni, speranță, credință, atunci viața prinde gust greoi de plastic sau de fier, în funcție de ceea ce ne umple inima.
Pierdem sensul vieții atunci când nu mai știm să valorificăm clipele de tăcere și de singurătate. La câtă agitație și viteză este în jurul nostru, zilnic trebuie să avem clipe în care să ne oprim, să ne adunăm sufletul și să-l umplem de speranță. Fugim atât de mult de noi înșine, încât sufletul rămâne mereu în urma noastră, flămând și părăsit. Unde ți-e sufletul acum? Ce ai în el?
Ne uităm atât de rar la sufletul nostru! Ar trebui să-l privim zilnic, să ne fie drag, ca un fluture colorat într-o grădină cu flori. Însă, pentru că-l uităm, când ne amintim de el îl găsim pătat, plin doar de probleme și suferință. Iar la ușa lui bate nerăbdătoare sinuciderea, cu recomandarea: "Unica soluție!"
Această capcană atrage sufletele care uită că moartea nu este decât o trecere, iar această trecere, dacă este "grăbită", în loc să îmbrace sufletul în lumină, dă întunericului din el valoarea veșniciei. Prin sinucidere, ceea ce aici pare insuportabil pentru un an sau zece, devine insuportabil pentru veșnicie, căci viața nu se pierde, ci se transformă, se îmbracă fie în lumină, fie în întuneric.
Să nu disperăm în fața suferinței, ci să alergăm la Domnul. Să nu căutăm singuri soluții la problemele care ne iau cu asalt. Și, mai ales, să nu considerăm "fuga de viață" o rezolvare. Sufletul și sensul vieții dau gust bun zilelor noastre.
Pr. Laurențiu Dăncuță