Fericitul Anton Durcovici. Locuri îndrăgite - Timişu de Jos

În vara anului 1925, aflat în vacanţă cu seminariştii, rectorul Anton Durcovici a descoperit un loc deosebit de frumos, pe care s-a decis să-l cumpere pentru a amenaja o reşedinţă de vară în care seminariştii să găsească o a doua casă părintească. Timp de 23 de ani, generaţii de seminarişti s-au refăcut la Timişu de Jos atât sufleteşte, cât şi trupeşte, complexul şcolar şi de vacanţă de aici devenind un adevărat "paradis terestru".

Pe acest petic de pământ atât de frumos şi îndrăgit de seminarişti, rectorul Anton Durcovici şi arhiepiscopul de Bucureşti, Alexandru Teodor Cisar, au construit cu mari greutăţi, cu jertfe enorme şi cu ajutorul marelui binefăcător Richard Soepkez o măreaţă vilă de vacanţă şi o frumoasă capelă, care va deveni inima seminarului.

Capela seminarului de la Timişu de Jos, având hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost sfinţită la 15 august 1939 în cadrul unei ceremonii prezidate de arhiepiscopul Alexandru Teodor Cisar. Din păcate, deţinem astăzi doar două fotografii cu interiorul acestei capele, în cadrul cărora apare fericitul Anton Durcovici celebrând la altar.

Capela "Adormirea Maicii Domnului" era destul de încăpătoare, având trei altare şi fiind frumos amenajată cu cele necesare cultului. În această capelă, în faţa lui Isus prezent în sfânta Euharistie, seminariştii şi-au aflat "întărirea în sfânta lor chemare", formându-se după exemplul dumnezeiescului Mântuitor şi potrivit cu idealul spre care au ţintit, şi anume sfânta Preoţie.

La rândul ei, vila de vacanţă a seminariştilor era situată într-o poziţie în care toate frumuseţile naturii păreau să conlucreze spre a forma respectivul loc. Astfel, la sud se ridicau Munţii Bucegi cu piscurile lor argintii, la răsărit se înălţa Piatra Mare cu văile sale adânci, la apus Cristianul Mare presărat cu păduri şi poieni, iar la nord se deschidea vastul platou numit Valea Bârsei.

"Toate frumuseţile naturii lui Dumnezeu - scria revista Buletin parohial - se regăsesc aici: frumosul munţilor înalţi şi stâncoşi, aspectul dealurilor cu păduri, livezi şi poieni şi coloritul câmpiilor cu nenumăratele lor culori, ca pe un covor cusute, şi toate acestea întretăiate de un râuleţ răcoritor şi săltăreţ şi animate de un soare plăcut şi curator".

Potrivit reformei şcolare a rectorului Anton Durcovici, seminariştii bucureşteni şi-au petrecut în acest loc mirific toate vacanţele de vară, departe de familiile lor, vacanţe al căror scop era "odihna şi reconfortarea trupească şi sufletească a elevilor seminarişti".

În acest sens, seminariştii dispuneau de mult timp pentru exerciţii fizice, sport şi mişcare în aer liber. Cel mai aşteptat moment era excursia săptămânală pe care seminariştii, însoţiţi de fericitul Anton Durcovici, o făceau pe piscurile munţilor din împrejurimile vilei de vacanţă, precum şi plimbările prin păduri şi poieni.

Programul vacanţei de vară includea zilnic ore de activitate intelectuală, alături de momentele de rugăciune, precum sfânta Liturghie, meditaţia, Rozariul şi alte devoţiuni.

O altă prioritate era asimilarea de noi cunoştinţe din literatură, ştiinţă, limbi străine, muzică şi retorică. La fel de faimoase au fost "şedinţele academice", care erau serbări organizate în fiecare duminică după-amiază.

În august 1948, comuniştii au confiscat abuziv complexul şcolar şi de vacanţă de la Timişu de Jos. La 70 de ani de la tragicul eveniment, vila de vară şi capela acesteia se află în ruine din cauza nepăsării autorităţilor.

Dănuţ Doboş