Mă uimeşte puterea cu care catolicii şi-au apărat credinţa

Interviu cu pr. Fabian Doboş, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Universitară şi al Departamentului de Cercetare Istorică

- Sunteţi responsabil cu două oficii. În ce constă misiunea dv.?

Misiunea de capelan universitar constă în slujirea studenţilor şi a profesorilor universitari. Această slujire implică, înainte de toate, prezenţa continuă în mijlocul universitarilor: o prezenţă activă care are ca scop fundamental răspândirea cuvântului lui Dumnezeu şi aprofundarea învăţăturii Bisericii. Despre misiunea de director-coordonator al Departamentului de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei de Iaşi pot afirma că este o activitate care poate fi desfăşurată numai împreună cu ceilalţi membri ai departamentului, dar şi cu vechii şi fidelii colaboratori ai revistei Buletin istoric. Această echipă îşi propune, prin publicaţiile sale, să aducă în faţa cititorilor adevărul, bazat pe documente arhivistice, despre trecutul catolicilor din Moldova.

- În ce măsură Oficiul pentru Pastoraţia Universitară se extinde la celelalte centre universitare din dieceză? Ce se face pentru studenţii din Bacău, Galaţi, Suceava etc.?

De-a lungul anului universitar, studenţii din Iaşi au numeroase oportunităţi pentru a-şi îmbogăţi viaţa spirituală: Liturghia tinerilor de duminică (ora 16.00), ore de adoraţie; cateheze, conferinţe spirituale etc. Cred că aceste activităţi se desfăşoară, la nivel parohial, şi în celelalte centre universitare din Moldova. De aceea, studenţii din oraşele mari ale Moldovei sunt invitaţi în mod deosebit la activităţile studenţeşti cu caracter diecezan: Ziua Socială (sâmbătă după sesiunea din februarie); pelerinajul anual de la Sighetu Marmaţiei (aprilie sau mai) şi Săptămâna Socială pentru Studenţi (penultimul weekend din vacanţa de vară). La aceste ultime trei activităţi participă, de obicei, şi studenţi din Bucureşti, Cluj, dar şi din Republica Moldova (Chişinău).

- Sunt studenţii interesaţi de credinţă?

În ciuda aparenţelor şi a statisticilor care uneori ne pot dezamăgi, pot afirma că studenţii sunt interesaţi de credinţă. Însă universitarii de astăzi nu se mulţumesc cu o credinţă tradiţională, ci doresc să-şi înţeleagă credinţa. Studenţii sunt convinşi că o credinţă oarbă poate conduce la superstiţie. Tocmai de aceea, prima grijă a mea este aceea de a le insufla dorinţa după cunoaşterea lui Dumnezeu, iar această cunoaştere nu poate fi dobândită decât prin rugăciune şi studiu.

- Oferiţi câteva motive pentru tinerii studenţi: de ce să-l urmeze pe Cristos? Ce aţi spune unui student despre urmarea lui Cristos?

Voi aminti aici un singur motiv pentru care orice student ar trebui să-l urmeze pe Cristos. Tânărul, mai ales cel care are o anumită cultură, este atras de frumos. Cristos este frumuseţea prin excelenţă! Dacă ţinem cont şi de faptul că "numai frumuseţea va salva omenirea" - aşa cum susţine Dostoievski -, ajungem la concluzia că nu există o cale mai sigură şi mai uşoară pentru mântuire decât respectarea cu atenţie maximă a învăţăturii lui Cristos. Problema de fond pentru studentul de astăzi este că termenul de frumuseţe este relativ. Este datoria preoţilor să definească şi să prezinte frumuseţea în cuvinte şi imagini credibile, pe care studenţii să le poată înţelege şi astfel să-şi poată înţelege credinţa.

- Ce exemple de sfinţi, modele de pentru tineri, vă fascinează şi de ce?

În opinia mea, sfânta Tereza a Pruncului Isus, care a murit la o vârstă foarte tânără (24 de ani), este un exemplu că şi tinerii pot avea o viaţă spirituală intensă. Acum 20 de ani, când papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de doctor al Bisericii, mă aflam, seminarist fiind, în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma. Vârsta acestei sfinte mi se părea atunci nepotrivită pentru marele titlu primit. Peste ani, aveam să înţeleg că sfinţenia nu depinde de vârstă, dimpotrivă, toţi sfinţii sunt tineri, plini de energie! O altă figură impunătoare este sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein). Evreică din naştere, a cunoscut creştinismul datorită filozofiei. După ce a fost botezată, a devenit soră carmelită, iar Holocaustul din cel de-Al Doilea Război Mondial a transformat-o în martiră. Este de admirat cum filozofia a condus-o pe Edith Stein la credinţă. Cred că poate fi un exemplu pentru fiecare tânăr care caută adevărul. Această sfântă confirmă ceea ce Ioan Paul al II-lea susţine în enciclica Fides et ratio, şi anume că ştiinţa şi credinţa nu se opun, ci, dimpotrivă, raţiunea poate şi trebuie să explice credinţa.

- Vorbind despre Departamentul de Cercetare Istorică, de ce este importantă istoria?

Historia magistra vitae, spuneau latinii. Într-adevăr, istoria ne învaţă cum să ne trăim viaţa pentru a nu repeta greşelile celor dinaintea noastră. Un popor care nu-şi cunoaşte istoria nu are viitor. Aşa cum plantele îşi trag hrana din pământ cu ajutorul rădăcinilor, creştinii trebuie să se alimenteze necontenit din solul bogat al Bisericii cu ajutorul rădăcinilor spirituale. Şi după cum o plantă fără rădăcini se usucă, la fel o Biserică fără rădăcini este sortită dispariţiei.

- Care sunt cele mai importante realizări de până acum în cadrul departamentului?

Principala realizare importantă a departamentului este ajutorul substanţial pe care l-a acordat postulaturii cauzei de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Prin articolele şi cărţile publicate despre viaţa şi martiriul acestui episcop, membrii departamentului au scos de sub negura vremii o viaţă dedicată total lui Cristos şi aproapelui. Un alt aspect important de care se ocupă Departamentul de Cercetare Istorică este descoperirea documentelor privitoare la trecutul catolicilor din Dieceza de Iaşi şi publicarea acestora.

- Ce vă fascinează cel mai mult din istoria Diecezei de Iaşi?

Din întreaga istorie a Diecezei de Iaşi mă uimeşte puterea cu care catolicii din Moldova şi-au apărat credinţa în perioada comunistă. Episcopii Anton Durcovici şi Marcu Glaser, preoţii şi laicii au format un zid pe care nici cei mai înverşunaţi duşmani ai Bisericii nu au reuşit să-l străpungă. Aceşti catolici sunt un exemplu. Dacă pietrele vii ale Bisericii sunt unite cu liantul iubirii, atunci această construcţie rămâne pe veci!

A consemnat pr. Cornel Cadar