Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Nunțiul a vizitat Dieceza de Iași

Excelența Sa Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, însoțit de PS Petru Gherghel, în perioada 11-16 august a fost prezent la sanctuarul de la Cacica, în unele parohii și centre pastorale, având întâlniri cu preoții, credincioșii și persoanele consacrate. Astfel, în cadrul vizitei, Excelența Sa a cunoscut realitățile pastorale și spirituale ale diecezei.

Vineri, 11 august (ora 18.00), când a fost sărbătorită sfânta Clara, Excelența Sa a celebrat Liturghia de hram la Mănăstirea Surorilor Clarise din Roman, în cadrul căreia a ținut și cuvântul de învățătură. Apoi a vizitat Centrul de Spiritualitate "Gaudium et Spes" din Traian, unde s-a întâlnit cu 12 perechi de logodnici prezente la cursul de pregătire pentru Căsătorie.

Sâmbătă, 12 august, a vizitat câteva mănăstiri ortodoxe și, la Voroneț (ora 17.00), a avut o întâlnire protocolară cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuțiului.

Duminică, 13 august, la Suceava, a celebrat sfânta Liturghie de la ora 11.00, cu o scurtă predică. După-amiază a întâlnit comunitatea catolică din Pleșa, unde a fost prezent și Mons. Ionuț Paul Strejac, care lucrează în diplomația Sfântului Scaun.

Luni, 14 august, oaspetele a pornit spre Cacica. La ora 12.30, la 5 km înainte de a ajunge la Cacica, i-a întâlnit pe copiii, ministranții, tinerii și persoanele consacrate, alături de care a mers pe jos în pelerinaj spre sanctuar mai mult de jumătate de drum. La ora 13.30 a vizitat biserica din Solonețu Nou, în care a întâlnit comunitatea catolică de limbă polonă și pe președintele Uniunii Polonezilor din România. La ora 18.00, la Cacica, a prezidat sfânta Liturghie a tinerilor, seminariștilor și persoanelor consacrate. În cadrul acestei Liturghii, Excelența Sa a ținut cuvântul de învățătură. La ora 22.00, la Cacica, a participat la privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului.

Marți, 15 august, în cadrul sfintei Liturghii solemne pontificale a hramului de la Cacica, a ținut cuvântul de învățătură. După-amiază, la ora 18.30, a ținut predica în cadrul Liturghiei solemne de hram al catedralei din Iași. Miercuri, 16 august, a plecat spre București.

Mons. Miguel Maury Buendía a mai fost prezent în Dieceza de Iași în anul 2016, în perioadele 18-23 martie, 20 septembrie și 4-5 octombrie. (CC)

* * *

Fragment din predica de la Cacica

Vin la voi ca nunțiul vostru apostolic. Vă aduc tuturor binecuvântarea succesorului sfântului Petru, Sfântul Părinte papa Francisc, care a voit să vă fie aproape prin intermediul persoanei mele. Vouă vă transmit cu drag salutările cordiale pe care el mi-a cerut să le transmit tuturor catolicilor și tuturor oamenilor de bunăvoință din România și Republica Moldova.

Am auzit în evanghelie cântarea Magnificat. [...] Maria, cea preacurată, în vederea rolului pe care urma să-l împlinească în istoria mântuirii, acceptă în mod liber, chiar și fără să înțeleagă, planul lui Dumnezeu. Misterul Mariei ne ajută prin urmare să înțelegem misterul nostru, al celor botezați, și să facem cum a făcut ea, să-l punem pe Cristos în centrul vieții.

Cât este de ușor pentru noi, catolicii, să ajungem la Dumnezeu prin intermediul Mariei, cât este de ușor să învingem dificultățile acestei vieți, privind spre mama noastră care este în ceruri. Rugați-vă pentru aceia care nu au șansa pe care o avem noi, și anume aceea de a ști că putem să contăm pe o astfel de mamă cum e Maria.

Dacă cineva se simte departe de Cristos [...] să nu dispere, deoarece sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu, se roagă pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat